Secretarul american al Justiţiei, Eric Holder, a anunţat miercuri deschiderea unei anchete federale asupra unei eventuale încălcări a drepturilor civile, după ce un mare juriu a decis să nu pună sub acuzare un poliţist responsabil de decesul unui bărbat de culoare la New York.
"Procurorii noştri vor desfăşura o anchetă independentă, echitabilă şi rapidă", a declarat Holder.
"Cu toţii am văzut înregistrarea video cu arestarea lui Eric Garner. Moartea sa, cu siguranţă, este o tragedie", a subliniat secretarul american.
Un mare juriu a decis miercuri să nu-l pună sub acuzare pe un poliţist responsabil de moartea a unui bărbat de culoare la New York, în iulie, aceasta fiind a doua decizie favorabilă forţelor de ordine americane în ultimele două săptămâni.
Eric Garner, în vârstă de 43 de ani, era acuzat de vânzare ilegală de ţigarete. Potrivit unei înregistrări video, el a fost imobilizat la pământ de mai mulţi poliţişti şi s-a plâns în repetate rânduri că nu poate respira. Moartea sa pe 17 iulie a fost considerată omor de către medicul legist.
Sute persoane protestau miercuri seara, la New York, faţă de decizia marelui juriu de a nu-l inculpa pe poliţistul Daniel Pantaleo, în vârstă de 29 de ani.
În cursul acestor proteste, au fost arestate mai multe persoane.
În urmă cu zece zile, un mare juriu din Missouri a hotărât să nu-l pună sub acuzare pe un poliţist care a ucis, în august, un adolescent de culoare la Ferguson.
Această decizie a alimentat tensiunile şi a provocat revolte la Ferguson săptămâna trecută.