EXTERNE: Trei avioane au fost implicate în două incidente pe aeroportul din Dublin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Trei avioane au fost implicate în două incidente pe aeroportul din Dublin

Sute de pasageri au fost afectaţi miercuri de două incidente în care au fost implicate trei avioane pe aeroportul din Dublin, însă nicio persoană nu a fost rănită, relatează postul RTE în pagina electronică.

Două avioane ale companiei Ryanair s-au ciocnit uşor în timp ce efectuau manevre în vederea decolării. Pe de altă parte, un avion al companiei Aer Lingus a fost nevoit să se întoarcă pe aeroport la scurt timp după decolare.

Ryanair a precizat într-un comunicat că aripa unuia dintre avioanele sale pare să fi lovit uşor coada unui alt avion al aceleiaşi companii, pe aeroportul din Dublin. Ambele avioane se pregăteau să intre pe pistă în vederea decolării, unul spre Zadar (Croaţia) şi celălalt spre Edinburgh (Scoţia). Compania a adăugat că toţi pasagerii au fost transferaţi în alte avioane.

Într-un incident separat, un avion al companiei Aer Lingus, care decolase de la Dublin către Viena, a fost nevoit să revină pe aeroport după ce a raportat o "problemă tehnică".

Potrivit unor surse, decizia de a reveni pe aeroport a fost cauzată de "un miros la bordul" avionului, însă compania aeriană nu a confirmat această informaţie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro