• în acest an, la conducerea Poliției Rutiere Brăila a fost împuternicit ca șef serviciu comisar-şef de poliţie Cosmin Șerbănescu, după cum se arată pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila • ani buni, la conducerea serviciului Rutier a fost cms. șef Bogdan Zotoi, însă acesta a ieșit la pensie, din 31 decembrie • astfel că, în noul an, Șerbănescu a preluat șefia, ca împuternicit, acesta fiind anterior la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului
Șef interimar la Serviciul Poliției Rutiere Brăila! La conducere a fost împuternicit ca șef serviciu comisar-şef de poliţie Cosmin Șerbănescu, de la începutul acestui an, după cum se arată pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Timp de mai mulți ani, la conducerea Serviciului Rutier a fost cms. șef Bogdan Zotoi, însă acesta a ieșit la pensie, din 31 decembrie. În noul an, Șerbănescu a preluat șefia, ca împuternicit, acesta fiind anterior la Biroul Rutier din cadrul Poliției Muncipiului Brăila. Cel mai probabil, în perioada următoare, se va organiza concurs pentru ocuparea postului de conducere de la Rutier.
Reamintim că, în martie 2010, subcomisarul Bogdan Zotoi a câştigat concursul desfăşurat pentru şefia Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Brăila. Acesta şi-a învins atunci contracandidatul, cms. şef Cornel Câmpeanu, proaspăt demisionat de la conducerea Biroului de Poliţie Rurală (BPR). Zotoi a eliberat temporar funcția în 2018, timp de un an acesta fiind împuternicit ca şef Serviciu Cabinet, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, întrucât şefa serviciului a fost în concediu postanatal. Începând cu data de 3 ianuarie 2019, comisarul şef Bogdan Zotoi a revenit la conducerea Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila.
Serviciul Rutier este un serviciu important, iar atribuțiile acestuia sunt prezentate pe site-ul IPJ Brăila. Acest serviciu monitorizează activitatea desfășurată de Biroul de Siguranța Circulației în Mediul Urban şi compartimentul Drumuri Naționale şi Europene, în domeniul supravegherii, îndrumării şi controlului traficului, al cercetării şi soluționării accidentelor de circulație cu autori cunoscuți şi necunoscuți şi al prevenirii şi combaterii încălcării normelor rutiere. În plus, organizează şi coordonează, la nivel județean, acțiuni de prevenire şi combatere a încălcării normelor rutiere, în vederea reducerii victimizării cetățenilor prin accidente de circulație.
Lucrători ai Serviciului Rutier sunt cei care participă la cercetarea accidentelor de circulație soldate cu decesul unei persoane ori cu alte implicații deosebite, dar organizează şi execută controale inopinate asupra activității formațiunilor din subordine şi participă la controalele de fond.