Fără permis, un tânăr s-a urcat la volanul unui BMW şi şi-a dus prietena la Carrefour | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fără permis, un tânăr s-a urcat la volanul unui BMW şi şi-a dus prietena la Carrefour

este vorba despre un tânăr de 27 de ani din Chiscani, care a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila pentru infracţiunea de conducere fără permis • el este recidivist şi riscă să ajungă la închisoare

 

Un tânăr de 27 de ani, domiciliat în Chiscani, a vrut să îşi impresioneze prietena şi s-a urcat la volanul unui autoturism BMW, deşi nu avea permis. Fata i-a cerut să o ducă la Carrefour Vărsătura, iar el s-a conformat. Numai că poliţiştii i-au ieşit în cale, iar acum procurorii l-au trimis în faţa instanţei.

Marian Florentin M., de 27 de ani, domiciliat fără forme legale în comuna Chiscani, recidivist, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis. După cum a stabilit procurorul de caz din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în seara de 1 iulie 2017, la ora 20.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila, care desfăşurau activităţi specifice pe raza judeţului, mai exact pe DJ 212, în apropiere de localitatea Chiscani, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism BMW. La volan a fost identificat inculpatul Marian M., persoană care a declarat că nu posedă permis de conducere, informaţia fiind confirmată de Serviciul Regim Permise Brăila.

Lângă şofer, pe scaunul din dreapta, se afla prietena inculpatului. Din declaraţia bărbatului a rezultat că, deşi nu avea permis de conducere, a decis să urce la volan şi să o conducă pe prietena sa la Carrefour Vărsătura. Numai că, pe drum, poliţiştii au ieşit în calea şoferului. Tânăra a declarat că nu cunoştea faptul că prietenul ei nu are permis de conducere şi că acesta s-a urcat la volan la rugămintea ei.

Oricum, după cum arată procurorii, în aprilie 2017, bărbatul a condus un alt autoturism, proprietate personală, marca Hyundai Coupe, pe raza localităţii Chiscani, tot fără permis. Mai grav este că individul a comis ultima dintre fapte în stare de recidivă, el fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 4 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie. Acum, pentru că a comis o nouă infracţiune, tânărul riscă să stea mai mulţi ani la închisoare.

Dosarul este înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila, instanţa urmând să decidă pedeapsa pe care o merită inculpatul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro