Facebook, noi victime. Violate pe câmp | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Facebook, noi victime. Violate pe câmp

patru bărbaţi din Lanurile au batjocorit două minore de 16 şi 17 ani, pe care le-au dus cu maşina pe câmp, în zona localităţii Cuza Vodă • totul a pornit de la o discuţie pe Facebook, apoi a urmat coşmarul • ieri, inculpaţii Stoican Dumitrel, de 30 de ani, Constantin Sorin, de 30 de ani, Ion Ionuţ Samuel, de 25 de ani, şi Alexandru Florin, de 34 de ani, au fost arestaţi • procurorul de caz a stabilit cum s-au produs faptele, iar detaliile sunt şocante • efectiv, fetele au fost luate pe rând şi violate, în ciuda plânsetelor şi a refuzului • în plus, una dintre minore era virgină dar asta nu a contat pentru inculpaţi

 

 

Pericolul de pe Facebook. Viaţa unor adolescente, de 16 şi 17 ani, a fost dată peste cap de patru indivizi din localitatea Lanurile, care le-au dus pe câmp, în zona comunei Stăncuţa, unde le-au obligat să întreţină raporturi sexuale. Una dintre tinere era virgină dar asta nu i-a “impresionat” pe violatorii care erau decişi să îşi ducă planul până la capăt. Fetele au făcut greşeala de a se întâlni cu inculpaţii în municipiu, asta după ce minora de 17 ani a intrat în legătură cu unul dintre ei, pe Facebook. S-au urcat în maşina inculpaţilor iar aceştia au propus să meargă undeva să bea un suc, numai că au ajuns tocmai în apropiere de localitatea Cuza Vodă. Capcana era întinsă iar fetele, fără scăpare. După ce le-au batjocorit, în mod repetat, inculpaţii le-au adus în municipiu, ba chiar le-au dat şi bani, în speranţa că vor scăpa. Vineri au primit mandatul de arest preventiv.

 

Ieri, cei patru violatori, respectiv Stoican Dumitrel, de 30 de ani, Constantin Sorin, de 30 de ani, Ion Ionuţ Samuel, de 25 de ani, şi Alexandru Florin, de 34 de ani, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, toţi fiind acuzaţi de infracţiunea de viol. La Parchet se adunaseră membrii de familie, iubitele şi soţiile inculpaţilor ţipând atunci când violatorii au fost scoşi din sediu şi urcaţi în maşinile de poliţie, pentru a fi duşi la Arestul IPJ Brăila.

Ancheta a pornit după ce, la data de 14 decembrie, ora 04.00, Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizată despre faptul că două minore, cu vârste de 16 şi 17 ani, din Brăila, au fost victimele infracţiunii de viol. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale şi cei ai Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru, au fost identificaţi cei patru bărbaţi, din satul Lanurile, comuna Viziru, bănuiţi de comiterea infracţiunii de viol.

La data de 15 decembrie, prin ordonanţă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Constantin Sorin, Ion Ionuţ Samuel, Stoican Dumitrel şi Alexandru Florin. Detaliile prezentate de procurorul de caz, care a cerut arestarea preventivă a inculpaţilor, sunt şocante. S-a stabilit că, în seara zilei de 13 decembrie, suspectul Ion Ionuţ Samuel  a contactat-o pe Facebook, pe minora de 17 ani, stabilind să se întâlnească pe raza municipiului Brăila. Persoana vătămată i-a spus inculpatului că, la întâlnire, va fi însoţită şi de prietena sa, în vârstă de 16 ani. Ion Samuel i-a cerut suspectului Constantin Sorin să îl ducă la întâlnire cu maşina, un autoturism marca Volkswagen Passat. Cei doi s-au întâlnit la un cafe-bar din localitatea Lanurile, unde a venit şi suspectul Stoican Dumitrel. Ion Ionuţ a spus că merge să se înâlnească cu cele două minore, astfel că le-a stârnit curiozitatea şi celorlalţi tineri. S-au decis să plece cu toţii şi s-au urcat în autoturismul condus de Constantin Sorin, apoi s-au întâlnit cu cele două minore la intersecţia străzilor 1 Decembrie 1918 cu B-dul Independenţei. Suspectul Ion Samuel le-a făcut prezentările dar bărbaţii şi-au dat nume false, respectiv Dani şi Alex.

 

De la un suc, fetele au ajuns pe câmp

 

Cei trei suspecţi le-au propus minorelor de 16 şi 17 ani, să se deplaseze într-un local pentru a servi câte un suc. Numai că, inculpaţii au pornit cu autoturismul spre Chiscani, ei spunând că trebuie să se întâlnească cu o cunoştinţă pentru a-i da nişte bani. Deplasarea a continuat pe raza localităţilor Chiscani, Tichileşti, Gropeni, Tufeşti, până în localitatea Viziru, unde şoferul a oprit maşina în faţa unui popas. Aici, cei trei suspecţi, au consumat băuturi alcoolice, iar Constantin Sorin le-a oferit persoanelor vătămate câte un suc. În timp ce se afla în local, minora de 16 ani era sunată insistent de tatăl său, care i-a solicitat să vină acasă, întrucât era trecut de ora 21.00. Minorele le-au spus inculpaţilor să le transporte la domiciliu, însă aceştia doar le-au dat impresia că le vor duce acasă. “În continuare, cei trei suspecţi au discutat în limba specifică etniei rome, în speranţa că persoanele vătămate minore nu înţelegeau ceea ce discutau. În realitate s-au înţeles să le convingă pe persoanele vătămate să întreţină raporturi sexuale cu aceştia, prin deplasarea acestora într-un loc retras, lăturalnic. Sub pretextul că a consumat alcool, Constantin Sorin a spus că nu poate conduce băut autoturismul şi le-a dat de înţeles că urmează să se întâlnească cu o altă perosană, care ulterior să conducă autoturismul şi să le transporte la domiciliu. Victimele nu au avut alternativă şi au continuat deplasarea alături de inculpaţi, până în localitatea Lanurile, unde l-au luat pe suspectul Alexandru Florin, căruia i-au făcut cunoştinţă cu minorele, acesta din urmă aflând vârsta acestora”, a arătat procurorul.

Deplasarea a continuat, tinerii au luat o sticlă de votcă şi au alimentat autoturismul cu carburant la o staţie peco. Au mers mai departe cu maşina spre ieşirea din localitatea Cuza Vodă (Stăncuţa), timp în care tot le făceau avansuri fetelor însă speriate au refuzat categoric. Constantin Sorin a virat pe un drum lateral, deşi fetele tot cereau, cu disperare, să fie duse acasă. Inculpaţii le-au spus clar că vor întreţine raporturi sexuale, indiferent dacă ele vor sau nu.

 

Una dintre tinere a luat-o la fugă, însă nu a reuşit să scape

 

Autoturismul a fost condus până în apropierea unui canal de irigaţii, împrejurare în care una dintre persoanele vătămate, cea de 17 ani, a cerut să coboare pentru a-şi satisface nevoile fiziologice. Ea a luat-o la fugă, fiind urmată însă de suspectul Ion Ionuţ Samuel care a adus-o spre autoturism.

Suspectul Stoican Dumitrel le-a cerut fetelor, pe un ton ameninţător, să îi dea telefoanele mobile pentru ca acestea să nu poată lua legătura cu cineva. Inculpaţii le-au cerut fetelor să facă sex, moment în care una dintre tinere a spus că este virgină şi refuză să întreţină vreun raport sexual. Inculpatul Stoican Dumitrel i-a cerut să se dezbrace iar când fata l-a refuzat a lovit-o cu palma în zona spatelui. A dus-o apoi în spatele autoturismului, unde s-a consumat violul. În acest răstimp, ceilalţi bărbaţi rămaşi în maşină cu cea de a doua fată au obligat-o să-i satisfacă oral. Ulterior toţi cei 4 agresori le-au batjocorit pe rând pe cele două fete. “Activitatea infracţională a inculpaţilor a continuat, în aceeaşi modalitate, în sensul că fiecare dintre aceştia a întreţinut atât concomitent, cât şi separat, raporturi sexuale cu persoane vătămate, aflate sub imperiul stării de temere, ca urmare a constrângerilor exercitate prin violenţe şi ameninţări de către toţi suspecţii, acţiunile violente ale acestora completându-se reciproc”, mai precizează procurorul.

După consumarea raporturilor sexuale, abia în jurul orei 2.00, suspecţii le-au adus pe fete în municipiu. Constantin Sorin le-a înapoiat telefoanele şi le-a dat câte o bancnotă de 100 lei. Fetele au fost examinate medico-lgeal şi s-a stabilit că prezentau leziuni specifice unui act sexual, mai exact al unui viol.

La data de 14 decembrie, faţă de suspecţii Constantin Sorin, Ion Ionuţ Samuel, Stoican Dumitrel şi Alexandru Florin, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar ieri aceştia au fost arestaţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro