FC Timişoara are şanse foarte mari să-şi recupereze punctele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

FC Timişoara are şanse foarte mari să-şi recupereze punctele

* preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, i s-a refuzat acordarea mandatului de reprezentare a FRF la TAS

Directorul de relaţii internaţionale al FRF, Florin Prunea, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că FC Timişoara are şanse foarte mari să recupereze cele şase puncte cu care a fost sancţionată de Comisia de Disciplină a FIFA pentru nerespectarea hotărârii TAS.

Prunea nu a dorit să comenteze decizia Comitetului Executiv de luni, prin care preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, i s-a refuzat acordarea mandatului de reprezentare a FRF la TAS, dar a precizat că FC Timişoara are şanse mai mari la procesul din 2 aprilie fără prezenţa oficialului LPF.

"Nimeni nu-l opreşte pe domnul Dragomir să meargă la TAS. În calitate de preşedinte al LPF poate să-i însoţească pe cei de la Timişoara. Nimeni nu îl opreşte să meargă împreună cu cei de la Timişoara. Dar, ca o opinie personală, Timişoara în acest moment are şanse foarte mari. Şi din punctul meu de vedere şansele sunt mai mari decât dacă s-ar fi prezentat împreună cu domnul Dragomir. Şansele sunt în ceea ce priveşte cele şase puncte, pentru că, după cum ştiţi, în cazul palmaresului şi al drepturilor patrimoniale, există o decizie definitivă a TAS. Dar cele 6 puncte se judecă acum. Cu siguranţă e mai bine ca Timişoara să meargă la TAS fără domnul Dragomir. Pentru că Timişoara are oameni pregătiţi, are jurişti, care pot să apere interesul Timişoarei şi nu să arunce petarde de fum, manipulări şi aşa mai departe", a spus Prunea.

Membrii Comitetului Executiv al FRF au decis în şedinţa de luni, cu două voturi împotrivă şi opt abţineri, ca Dumitru Dragomir să nu reprezinte federaţia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv la înfăţişarea programată la începutul lunii aprilie în cazul palmaresului clubului Poli Timişoara.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro