Femeia prinsă cu pistolul în sediul poliţiei, condamnată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Femeia prinsă cu pistolul în sediul poliţiei, condamnată

• Fănuţa Şişu, din comuna Dudeşti, a primit 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor • în aprilie anul trecut, Fănuţa s-a dus să-şi viziteze concubinul încarcerat în Arestul IPJ, având în poşetă un pistol cu aer comprimat, calibru 4,5 mm, pentru care ar fi trebuit să aibă autorizaţie • “pistolara din Dudeşti” le-a spus anchetatorilor că a cumpărat pistolul din Spania şi că l-a introdus pur şi simplu în ţară, pe la Vama Nădlac

 

Condamnare pentru “pistolara din Dudeşti”, femeia care, în primăvara anului trecut, a sfidat toată poliţia şi a intrat înarmată în sediul IPJ Brăila, ca să-şi vadă iubitul încarcerat.

Astfel, magistraţii Judecătoriei Brăila au condamnat-o pe inculpata Fănuţa Şişu, în vârstă de 34 de ani, domiciliată în comuna Dudeşti, la o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Aceeaşi instanţă de judecată a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (termen de supraveghere de 2 ani). Sentinţa nu este definitivă, părţile având posibilatea să declare apel. Mai trebuie precizat faptul că ancheta în dosarul “Şişu” a fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

 

În vizită la poliţie, cu pistolul în poşetă

Sesizarea din oficiu a fost făcută de lucrătorii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, care consemnau în procesul verbal faptul că “Şişu Fănuţa a fost depistată în camera de vizită a Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă, având asupra sa o armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără a fi autorizată în vederea deţinerii unei asemenea arme”. Poliţişti de la Arme şi Substanţe Periculoase mai precizau, de asemenea, că Fănuţa cumpărase arma din spaţiul european şi că o introdusese pur şi simplu în ţară, la sfârşitul anului 2014, fără să fi fost luată la întrebări de vameşi.

Potrivit anchetatorilor, în ziua de 20 aprilie 2016, numita Fănuţa Şişu, din localitatea Dudeşti, s-a prezentat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Brăila (CRAP), pentru a-i aduce alimente concubinului său, Bancu Mihai Lucian, care se afla în arest preventiv.

“Conform procedurilor, inculpata Şişu Fănuţa a fost invitată în camera de vizitare, unde i s-a pus în vedere să predea bunurile a căror deţinere este interzisă. În continuare, s-a procedat la efectuarea unui control asupra bagajelor pe care inculpata le avea în deţinere, ocazie cu care a fost identificat, în geanta sa, un pistol cu aer comprimat, marca GAMO, model PT 90, calibru 4,5 mm”, preciza procurorul de caz la finalizarea cercetărilor.

După ce i s-a luat arma, femeia s-a trezit cu dosar penal, poliţiştii invitând-o să explice de unde are arma pe care o purta în poşetă şi pe care o introdusese în sediul poliţiei, fără să se fi gândit la consecinţe. Fănuţa Şişu a declarat că pistolul găsit asupra sa îi aparţine şi că l-a cumpărat din Spania, fără a putea prezenta vreun act în dovedirea acestei afirmaţii. “Pistolara din Dudeşti” a mai spus că a introdus arma achiziţionată astfel în România, pe la Vama Nădlac, la sfârşitul anului 2014 şi că a păstrat-o la domiciliu, intenţionând mai apoi să o vândă. Inculpata a mai afirmat că acesta era şi motivul pentru care purta pistolul în geantă.

Pe parcursul urmăririi penale, nu s-a putut dovedi fără putere de tăgadă faptul că Fănuţa Şişu ar fi cumpărat pistolul din spaţiul european şi că l-ar fi introdus ilegal în ţară. Nefiind alte probe în afară de declaraţia inculpatei, procurorul de caz a fost nevoit să dispună clasarea cauzei în ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă calificată.

Nu în ultimul rând, Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Brăila a precizat că arma găsită asupra femeii depistate în flagrant la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Brăila este în stare de funcţionare, fiind încadrată în categoria armelor neletale supuse autorizării.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro