O femeie în vârstă de 50 de ani, din satul Sihleanu, a fost găsită decedată lângă gardul împrejmuitor al unei locuinţe. Cunoscută ca o mare iubitoare a alcoolului, Maria C. plecase de acasă de vreo două zile. La un moment dat femeia a ajuns la o cumnată care nu a primit-o în casă întrucât era băută, dar i-a dat câte ceva de îmbrăcat pentru a nu îngheţa de frig pe stradă. Duminică dimineaţă, agenţii Postului de Poliţie Scorţaru-Nou au fost sesizaţi că lângă gardul împrejmuitor al unei locuinţe din sat se află cadavrul unei femei. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că victima se numeşte Maria C. şi că ultima oară a fost văzută în seara zilei de 11 aprilie. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru a stabili în ce împrejurări a decedat femeia.
