Fermierii nu se grăbesc să depună cererea de subvenţie la hectar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fermierii nu se grăbesc să depună cererea de subvenţie la hectar

Asociaţia Producătorilor Agricoli (APA) Brăila îi sfătuieşte pe fermieri să nu amâne depunerea cererilor de subvenţie pe suprafaţă la APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură), chiar dacă au probleme cu starea de vegetaţie a culturilor. "Avem semnale din partea fermierilor, care se plâng de faptul că nu s-au hotărât încă dacă să întoarcă culturile semănate în toamnă şi să reînfiinţeze culturi de primăvară pe solele afectate de ger. Şi pentru că nu ştiu dacă să întoarcă sau nu cultura, nici nu se duc la APIA să depună cererea de subvenţie, gândindu-se să lase pe ultima sută de metri această procedură. Mesajul nostru este foarte clar: mergeţi şi depuneţi cererile pentru subvenţia la hectar, fără a anexa deocamdată la dosarul de subvenţie şi planul de culturi. Completarea o pot face fără probleme mai târziu, aşa cum am primit asigurări din partea APIA", ne-a declarat Costică Măcelaru, preşedintele APA Brăila.
Cele mai recente statistici privind starea de vegetaţie a culturilor înfinţate în toamna trecută arată că, la nivelul întregului judeţ, suprafaţa reclamată până acum de fermieri ca fiind calamitată este de aproape 67.500 hectare. Din acest total, circa 39.000 ha sunt cultivate cu grâu şi 16.000 ha cu rapiţă, cu menţiunea că o treime din această suprafaţă este calamitată peste 70%. Pentru a da o dimensiune fenomenului facem precizarea că pe raza judeţului Brăila, grâul a fost cultivat pe o suprafaţă de 75.000 de hectare. Nici la rapiţă situaţia nu este mai fericită întrucât 16.000 ha din cele 26.000 de hectare cultivate au fost puternic afectate de geruri.
În altă ordine de idei, din datele prezentate de APIA Brăila, până la acest moment, din numărul de 6.328 de fermieri programaţi să depună cererea de subvenţie la hectar au făcut-o efectiv numai 4.763. Toate aceste cereri care vizează o suprafaţă de aproape 26.000 de hectare, au fost depuse prin intermediul aplicaţiei IPA-online pe pagina web a APIA central.
Reamintim că agenţia a lansat, pe 1 martie 2012, Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs. Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, până cel târziu 15 mai, o singură cerere de plată. În campania de anul trecut, APIA Brăila a înregistrat 15.161 de cereri pentru o suprafaţă totală de 344.822,72 ha.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro