"Festivalul şahului brăilean" a ajuns la a IX-a ediţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Festivalul şahului brăilean" a ajuns la a IX-a ediţie

În primul week-end al lunii noiembrie, în foaierul hotelului Traian va avea loc a IX-a ediţie a Festivalului şahului brăilean, turneu care în acest an a fost inclus în circuitul Grand Prix al juniorilor.
În felul acesta Brăila se numără printre puţinele oraşe din ţară cu două astfel de competiţii rezervate acestei categorii de vârstă.
"Festivalul şahului brăilean" şi-a derulat în 2001 prima ediţie la iniţiativa actualului deputat Viorel Balcan, cel care este şi preşedinte de onoare al clubului Orizont 64 şi care după aceea a organizat toate ediţiile de până acum inclusiv pe cea din 2009. Primele trei ediţii au fost omologate la federaţia internaţională, CFIDE, iar următoarele au fost transformate în turnee de şah rapid, care s-au bucurat de un succes extraordinar în România, mari maeştri internaţionali români participând şi câştigând premii importante.
Concursul de la Brăila a fost câştigat de Marin Mihai, George Grigore, Constantin Lupulescu, Marius Manolache, Andrei Cioară.
De asemenea, la prima ediţie, la festivitatea de premiere a participat şi secretarul general al FR Şah, din acea perioadă, marea maestră internaţională, Margareta Mureşan, iar în 2008 marele maestru internaţional Constantin Ionescu, cel care deţinea aceeaşi funcţie.
Tot la turneul de anul trecut, şahul brăilean a bifat o altă premieră, participarea unui campion mondial en titre, Cristian Ioan Chirilă, jucător care avea vârsta de 18 ani.
Referindu-se la turneul care va avea loc la începutul lunii noiembrie, Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64, a precizat: "Cu sprijinul fondatorului acestui turneu şi al Direcţiei pentru Sport a Judeţului, sunt convins că acest truneu se va menţine în topul concursurilor de pe plan naţional".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro