Filmul «12 ani de sclavie», premiat de New York Film Critics Online | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Filmul «12 ani de sclavie», premiat de New York Film Critics Online

Membrii asociaţiei New York Film Critics Online i-au premiat pe Chiwetel Ejiofor la categoria "cel mai bun actor" şi pe Lupita Nyong o la categoria "cea mai bună actriţă în rol secundar", informează variety.com.
Într-un an cinematografic fără un favorit cert pentru sezonul Oscarurilor, New York Film Critics Online a premiat filme recompensate deja săptămâna trecută ("American Hustle", "Her", "Inside Llewyn Davis"), dar şi câteva pelicule despre care s-a vorbit destul de mult, fără a fi însă premiate la galele recente.
Premiul pentru întreaga distribuţie a revenit filmului "American Hustle", iar cineastul Alfonso Cuaron, regizorul filmului "Gravity", a fost desemnat cel mai bun regizor al anului.
Chiwetel Ejiofor a fost desemnat cel mai bun actor, graţie rolului din pelicula "12 Years a Slave", iar Cate Blanchett a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol principal, pentru "Blue Jasmine".
La categoria "cel mai bun scenariu" s-a impus Spike Jonze ("Her"). Lupita Nyong o a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol secundar pentru evoluţia ei din "12 Years a Slave", iar cel mai bun actor în rol secundar a fost ales Jared Leto pentru prestaţia sa din filmul "Dallas Buyers Club".
Lungmetrajul "La vie d Adèle" a fost desemnat cel mai bun film străin, pelicula "The Wind Rises" s-a impus la categoria "cel mai bun film de animaţie", iar "The Act of Killing" a fost desemnat "cel mai bun documentar".
Adèle Exarchopoulos s-a impus la categoria "cel mai bun debut", graţie rolului din filmul francez "La vie d Adèle", iar premiul "cel mai bun regizor debutant" a revenit cineastului Ryan Coogler, autorul filmului "Fruitvale Station".
Premiul pentru cea mai bună imagine a revenit peliculei "Gravity", iar pelicula "Inside Llewyn Davis" s-a impus la categoria "muzică de film sau coloană sonoră".
Totodată, membrii asociaţiei New York Film Critics Online au alcătuit Topul 10 al celor mai bune filme ale anului 2013: "12 Years a Slave", "Before Midnight", "La vie d Adèle", "Dallas Buyers Club", "Gravity", "Her", "Inside Llewyn Davis", "Nebraska", "Philomena", "Prisoners" şi "The Wolf of Wall Street".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro