Fluviul a scos la suprafaţă trupul copilului înecat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fluviul a scos la suprafaţă trupul copilului înecat

Oamenii care au făcut macabra descoperire au prins trupul neînsufleţit cu sfoară pescărească şi l-au tras la mal. Imediat şi-au facut apariţia la faţa locului agenţii de la Biroul de Transporturi Navale şi cei de la Medicina Legală, care au coborât cu targa pe malul Dunării şi au ridicat cadavrul pentru a-l transporta la morgă. Din primele cercetări de la faţa locului, s-a stabilit că este vorba despre minorul de 13 ani, înecat în zona Trecerii Bac "Stânca", în data de 19 mai. În ziua tragediei, Marcel Mihăiţă Liopa s-a hotărât să meargă la scăldat împreună cu alţi doi minori, unul de 12 şi altul de 14 ani. Copiii au mers la trecerea bac de la "Stânca", după ce o vreme au fost la scăldat în zona unei plaje neamenajate din spatele hypermarket-ului "Pic". Minorii s-au urcat pe bacul care tocmai trăgea la mal, iar primul care s-a aruncat în apă a fost Marcel. Întrucât în zona respectivă apa este foarte adâncă, iar curenţii sunt foarte puternici, minorul a fost tras sub bac. Unul dintre amicii băiatului, în vârstă de 14 ani, a văzut că acesta nu mai poate ieşi şi a strigat după ajutor, a sărit după el în apă, însă nu a reuşit să îl prindă, fiind şi el luat de curent. În acel moment, marinarii de pe bac au văzut ce se întâmplă şi au sărit în apă, reuşind să îl salveze pe cel de-al doilea minor, fără a avea habar că în apă se mai aruncase şi băiatul de 13 ani. După 4 zile, trupul neînsufleţit al băiatului a fost scos la suprafaţă de apele Dunării. "Cercetările de la faţa locului au stabilit că nu existau urme de violenţă, cadavrul fiind transportat la Morgă pentru efectuarea necropsiei. Cauza decesului va fi stabilită de către medicii legişti, probabil în cursul zilei de luni. Cauza tragediei este înotul în loc neamenajat. Tinerii trebuie să evite scăldatul în locuri neamenajate, pericolul este foarte mare", a declarat agentul şef Bogdan Vodă, şeful Postului de Poliţie Transporturi Navale Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro