• Daous Dava Brăila a câștigat primul derby al sezonului 2025-2026, 3-1, în deplasare la Șoimii Tudor Vladimirescu • Mădălin Dateș este golgheterul etapei inaugurale
Ediția 2025-2026 a Ligii a IV-a din județul Brăila și-a derulat deja prima etapă, una în care echiele gazdă s-au impus în două meciuri, oaspeții au câștigat un singur joc, iar “duelul” de la Însurăței s-a încheiat nedecis, 7-7.
Derby-ul rundei s-a derulat la Tudor Vladimirescu între echipa locală Șoimii și Daous Dava Brăila. Partida s-a ridicat la statutul de derby, gazdele au condus cu 1-0 însă oaspeții au marcat apoi de trei ori. Ambii portari au prins o zi foarte bună, au fost multe ocazii, pe ansamblu un meci spectaculos.
Viitorul Ianca și CS Făurei au fost echipele care și-au valorificat avantajul terenului propriu. Echipa din Ianca, pentru care Cazacu a realizat o “dublă”, s-a impus cu 4-1 în partida cu Tricolorul Viziru, iar CS Făurei, cu Stelian Nicoliță autor a două goluri, a câștigat cu 4-0 meciul cu ACS Comunal Cazasu.
Meciul de la Însurăței a fost unul viu disputat, cu răsturnări de scor și cu foarte multe goluri. Un meci nerecomandat cardiacilor. Mădălin Dateș, de la gazde, a fost jucătorul partidei, acesta a marcat cinci goluri în poarta echipei brăilene. Suporter Club Brăila a plătit tribut unei apărări stângace și unui portar total neinspirat.
Viitorul Însurăței: Moisoiu – Răduțoi, Mateiu, Oprea, Rusu – Dulă, Bașno, Marian Dateș, Pană - Mădălin Dateș, Gheorghe. Au mai jucat: Tănase, Ghiaur, Ciubotă, Chiosa.
Suporter Club Brăila: Păun – Manolache, Barbu, Straua, Aurică - Topciu, Ivan, C. Pascu, Baicu – Caplea, Mureșanu. Au mai jucat: Broască, Căpreanu, Bălănică, Grama.
Rezultatele și marcatorii:
Șoimii Tudor Vladimirescu - Daous Dava 2018 Brăila 1-3 (1-1)
Ioan Șerbănescu (min. 14) / Georgian Chihaia (min. 19), Ionuț Huțu (min. 59), Ștefan Veber (min. 90)
Viitorul Ianca – CS Comunal Tricolorul Viziru 4-1 (4-1)
Ștefan Cazacu (min. 11, 43), Cristi Irimia (min. 22), Ștefăniță Sava (min. 45) / Mihai Văsii (min. 19)
Viitorul Însurăței - Suporter Club Brăila 7-7 (4-4)
Madalin Dateș (min. 3, 40, 43, 70, 72), Vlăduț Dulă (min. 19), Valentin Tănase (min. 93) / Mihai Caplea (min. 15, 22), Ștefan Mureșanu (min. 34), Alexandru Topciu (min. 39), Alexandru Aurică (min. 53), Mihai Bălănică (min. 73, 81)
CS Faurei - ACS Comunal Cazasu 4-0 (1-0)
Stelian Nicoliță (min. 6, 82), Marius Mocanu (min. 67), Filip Popa (min. 90).