Fraţii Ali din Şuţeşti, care au tâlhărit o bătrână, nu au şanse să scape de arest | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fraţii Ali din Şuţeşti, care au tâlhărit o bătrână, nu au şanse să scape de arest

zilele trecute, Judecătoria Făurei a prelungit măsura arestului preventiv faţă de inculpaţii Ali Marian Florin şi Ali Ionuţ • cei doi au contestat măsura, iar cauza a ajuns la Tribunalul Brăila • Ali Marian Florin şi Ali Ionuţ au dat buzna în casa unei bătrâne, în ianuarie, iar de atunci s-au “mutat” în spatele gratiilor

 

Cei doi fraţi din Şuţeşti, Ali Marian Florin şi Ali Ionuţ, care în luna ianuarie au tâlhărit o bătrână din localitate, adună lunile de arest. Cei doi au ajuns în spatele gratiilor la sfârşitul lunii ianuarie, după comiterea atacului violent, însă instanţa a a prelungit apoi măsura preventivă. Zilele trecute, Judecătoria Făurei le-a mai dat o veste proastă inculpaţilor: “Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpaţii Ali Marian Florin şi Ali Ionuţ, măsură pe care o menţine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare”.

Inculpaţii au contestat imediat măsura, dosarul fiind acum înregistrat la Tribunalul Brăila, unde urmează să se ia decizia finală.

Reamintim că, în seara zilei de 21 ianuarie, inculpaţii Ali Marian şi Ali Ionuţ, împreună cu un adolescent de 14 ani, au decis să comită o infracţiune pentru a face rost de bani. Tâlharii au mers la locuinţa unei bătrâne de 89 de ani, din comuna Şuţeşti, despre care ştiau că locuieşte singură, cu intenţia de a sustrage bani şi bunuri de valoare. Aproape de miezul nopţii, cei doi inculpaţi şi suspectul de 14 ani au pătruns în curtea şi apoi în locuinţa persoanei vătămate prin escaladarea gardului. Bătrâna dormea liniştită în camera ei, însă tâlharii au trezit-o şi au început să o lovească, pentru a o determina să le dea banii pe care îi are în casă. Tâlharii ţipau la persoana vătămată şi o ameninţau. Indivizii s-au apucat apoi să cotrobăie prin locuinţă şi au găsit o geantă în care se afla suma de 3.000 lei şi 100 euro, pe care au luat-o şi s-au făcut nevăzuţi. Nu s-au bucurat prea mult timp de libertate, întrucât poliţiştii i-au prins şi i-au dus în spatele gratiilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro