Frauda si ilegalitati în comuna Unirea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Frauda si ilegalitati în comuna Unirea

Primarul democrat-liberal Ioan Ungureanu afirma ca viceprimarul liberal - Tudor Mitu, si-a alocat suprafete importante de teren din domeniul public al comunei, desi nu avea niciun drept. Mai clar, Ungureanu ne-a declarat ca vicele Mitu, folosindu-se de pozitia pe care o are în cadrul Consiliului Local si Primariei, a luat din terenul atribuit crescatorilor de animale. Si mai grav este faptul ca, asa cum povesteste primarul, Mitu ar fi luat acest teren în numele unor sateni care nu si-au dat acordul si care, de fapt, habar nu aveau ce se întâmpla.
"Conform unei hotarâri de CL, detinatorilor de animale li se atribuie câte jumatate de ha de teren pentru fiecare animal mare, respectiv vaca. Tudor Mitu nu detine decât aproximativ 10 animale, si alea pe numele fiului sau. Asadar, suprafata de 19,71 de ha pe care a luat-o, e luata fraudulos. La aceasta suprafata ar fi trebuit sa detina 40 de vaci, ceea ce nu e adevarat. Si e si un abuz. El a fost desemnat de CL sa repartizeze terenurile pentru crescatorii de animale si nu avea dreptul sa îsi repartizeze singur", ne-a declarat primarul din Unirea. Acesta a mai adaugat ca ilegalitatea merge cu atât mai departe, cu cât vicele Mitu încaseaza de la APIA subventie pentru aceasta suprafata: "Si-a dat singur terenul asta, grupat, ca sa fie o sola. APIA îi da subventie, pentru lucrarea terenului, 5 milioane de lei vechi/ha. Deci, el ia acum 100 de milioane subventie, din care cam 75 de milioane fraudulos", a mai adaugat Ungureanu.
Edilul din Unirea a mai precizat ca, din punctul sau de vedere, frauda este cu atât mai mare, cu cât vicele a luat acest teren în numele unor cetateni care habar nu au avut de acest lucru: "El a mai facut asta, în anii trecuti, depunea cereri în numele unor oameni din sat, ca sa ia teren pe numele lor. Anul asta nici nu a mai facut cereri, si-a dat direct teren. Când i-am întrebat pe oamenii respectivi daca stiu, au ramas uimiti. Problema e ca din cauza ca si-a dat el atât de mult teren, noi nu mai avem acum sa dam si la alti oameni care au dreptul si care cer...E incredibil ce se întâmpla", a mai punctat Ungureanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro