Furtună în deconcentrate! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Furtună în deconcentrate!

* motivul: desfiinţarea pe motiv de neconstituţionalitate a celor două ordonanţe prin care au fost numiţi anul trecut şefii deconcentratelor * imediat după demiteri au venit noi ordine, prin care se amână mazilirea până la modificarea Legii privind statutul funcţionarilor publici, etapă care va presupune scoaterea la concurs a tuturor posturilor * şeful democrat-liberalilor brăileni e de părere că este doar o tactică de atac a opoziţiei, principalul vinovat pentru problema acestora fiind Parlamentul * "Nu ştiu în ce măsură este haos în deconcentratele locale", a declarat Giana Pătraşcu, preşedintele PDL Brăila *

Weekend de coşmar pentru directorii instituţiilor deconcentrate ale ministerelor din Cabinetul Boc. Într-un interval de câteva zile, şefii din eşalonul I de conducere s-au trezit daţi afară, după care imediat s-a revenit asupra deciziei. Într-un final au rămas pe posturi, însă sub presiunea că oricând pot rămâne fără fotoliul pe care l-au ocupat timp de aproape un an de la numire. Şocul a venit chiar vinerea trecută când, pe rând, majoritatea directorilor de deconcentrate brăileni au fost sunaţi direct de la ministerele de resort, punându-li-se în vedere că urmează să primească ordin de demitere. Şi o parte dintre şefii locali l-au primit, aşa cum este cazul celor din instituţiile deconcentrate ale Ministerului Muncii ori cel al Finanţelor. În schimb, mai norocoşi au fost cei din ograda Ministerului Agriculturii, unde până la acest moment nu au venit încetările contractelor de mandat. Cu alte cuvinte, haosul generat de această întreagă brambureală este desăvârşit. Şi cum ar putea fi altfel dacă mai luăm în calcul şi faptul că, la acest moment, există o dispută privind atributele conducerii instituţiilor: au sau nu drept de semnătură actualii şefi?

La agricultură nu au venit ordinele de demitere

Contextul deciziei fulger anunţate de o parte dintre ministere este acela că la finele anului trecut Curtea Constituţională s-a pronunţat în ceea ce priveşte cele două acte normative care au stat la baza PDL-izării şi PSD-izării din primăvara şi vara anului trecut a tuturor instituţiilor deconcentrate, celebrele OG 37/2009 şi OG 105/2009. Practic, ambele au fost declarate neconstituţionale.

Concret, la finele săptămânii trecute, mai precis vineri, 26 februarie, telefoanele şefilor de deconcentrate au început să sune pe firul scurt de la ministerele de resort. Veştile erau cutremurătoare: urma să primească demiterile, pe fondul declarării ca neconstituţionale a celor două acte menţionate anterior. Într-un final, maziliri au primit doar şefii deconcentratelor Ministerului Finanţelor şi Ministerului Muncii, întrucât la Agricultură, de exemplu, n-au ajuns deocamdată ordine de demitere. "Am cunoştinţă de situaţia colegilor de la celelalte ministere unde s-au trimis începând de vinerea trecută ordine de demitere. În ceea ce priveşte deconcentratele Ministerului Agriculturii, vă pot spune că, până la acest moment, la Brăila, nu s-au primit astfel de decizii. De altfel, nici ceilalţi omologi din ţară nu au primit astfel de ordine", ne-a declarat Traian Cişmaş, directorul coordonator al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila. Întrebat dacă va participa la un viitor concurs pentru postul de conducere al instituţiei, el a explicat că nu a luat încă o decizie.

Conducerea deconcentratelor va reveni funcţionarilor publici

Partea bună ce putea fi întrevăzută în demiterile din weekend este aceea că se pregăteşte astfel terenul pentru punerea în aplicare a unui proiect prin care se încearcă revenirea la statutul de funcţionar public a şefilor descentralizatelor. Iar aceasta după ce, pentru a-şi numi pe funcţie propriii reprezentanţi, PDL impusese un statut de personal contractual pentru noii şefi. La o zi sau două distanţă, duşul rece de vinerea trecută a fost "îndulcit" de o altă măsură pompieristică dictată - spun surse informate din Cabinetul Boc - chiar de către premier. Acesta s-ar fi întors de urgenţă dintr-o vizită oficială în Bulgaria pentru a salva situaţia în teritoriu. Astfel, proaspăt demişii au primit un ordin de prorogare, cu alte cuvinte suspendarea aplicării demiterii până la o dată ulterioară. Dar acest termen nu este nelimitat, întrucât aplicarea efectivă a demiterilor va avea loc în momentul în care va fi publicat în Monitorul Oficial un alt act normativ la care Guvernul Boc "pritoceşte" de ceva vreme, prin intermediul căruia se doreşte transformarea coordonatorilor şi adjuncţilor lor în funcţionari publici. Mai concret, este vorba despre Legea 188 privind Statutul funcţionarilor publici. De altfel, Comisia de Administraţie Publică reunită luni, 1 martie, a adoptat în regim de urgenţă modificările la Legea 188, în sensul că proiectul de act normativ propune transformarea "funcţiilor de conducere de natură contractuală de directori coordonatori şi directori coordonatori adjuncţi din instituţiile publice deconcentrate în funcţii publice de conducere, conform Legii 188, sub denumirea de directori şi directori adjuncţi". Cu alte cuvinte, din momentul în care legea va fi modificată, cine va dori să fie director sau director adjunct ar trebui să renunţe la carnetul de membru de partid şi să intre în Corpul Funcţionarilor Publici.

"Probabil că PNL-ul şi PSD-ul vor să arunce doar cu noroi în Guvern"

Totuşi, situaţia se arată infinit mai complicată. Aceasta deoarece fiecare minister a avut propria interpretare în ceea ce priveşte efectul declarării neconstituţionale a celor două ordonanţe prin care s-au înfiinţat posturile de coordonatori şi secunzi ai acestora. De exemplu, Ministerul Muncii a considerat că decizia Curţii Constituţionale a avut ca efect desfiinţarea actelor administrative ce au decurs din cele două ordonanţe desfiinţate, iar prin acte administrative au înţeles inclusiv contractele de mandat încheiate cu directorii coordonatori şi adjuncţii. Astfel, directorii deconcentratelor subordonate acestui minister nu beneficiază de perioada de preaviz. În schimb, la Ministerul de Finanţe, de exemplu, directorii coordonatori şi adjuncţii acestora au primit preaviz de 30 de zile. Asta pentru că interpretarea a fost următoarea: contractele de mandat sunt asimilate contractelor individuale de muncă, iar încheierea unui CIM din cauze neimputabile părţilor semnatare se face cu acordarea unei perioade de preaviz. În afară de acest aspect, mai apare o problemă: au sau nu atribute de conducere actualii coordonatori care au trecut la mustaţă de demitere? În mod evident, şi aici părerile sunt împărţite întrucât, în timp ce PDL susţine că actualii şefi au drept de ştampilă şi de semnatură, opoziţia este convinsă că lucrurile nu stau aşa.

De exemplu, Giana Pătraşcu, şeful democrat-liberalilor brăileni, e de părere că la ora actuală nu poate fi în niciun caz vorba de haos în deconcentrate, dând de înţeles că este doar o tactică de atac a opoziţiei, principalul vinovat pentru problema acestora fiind, în opinia ei, Parlamentul. "Nu ştiu în ce măsură este haos. Dreptul de semnătură încă există. În ce priveşte legalitatea şefilor de deconcentrate, în opinia mea este vina Parlamentului şi nu a Guvernului. Probabil că PNL-ul şi PSD-ul vor să arunce doar cu noroi în Guvern. În opinia mea, nu poate fi vorba de niciun haos", a explicat şeful PDL Brăila. Acelaşi punct de vedere l-a susţinut în linii mari şi Stănel Necula, vicepreşedinte al PDL Brăila, acesta punctând în plus că transformarea şefilor de deconcentrate din personal contractual în funcţionari publici va fi o metodă eficientă, deoarece, în opinia lui, va duce la o distanţare a acestora de spectrul afacerilor politice. "În momentul în care se va intenţiona trecerea şefilor în funcţionari publici, consider că aceştia nu vor mai avea nicio dependenţă de spectrul politic. Dacă este o lege bună? Eu cred că va fi bună în primul rând pentru cetăţeni, deoarece ei sunt primii care interacţionează cu serviciile deconcentratelor", a declarat Necula. În ce priveşte dilema "cine este vinovat?", vicepreşedintele PDL Brăila a declarat următoarele: "Treaba este una simplă. I-aş întreba pe dânşii, din opoziţie, de ce n-au fost inflamaţi atunci când au avut şefi instalaţi de dânşii la conducerea deconcentratelor. Presupun că dacă aveau propuneri de făcut, ar fi trebuit să le facă atunci".

De cealaltă parte însă, grupul social-democraţilor la nivel central spune că după episodul demiterilor de weekend, şefii deconcentratelor nu mai au atributele conducerii. Totuşi, senatorul PSD Ion Rotaru le dă dreptate PDL-iştilor: "Teoretic, mergând pe un principiu de drept, un om care se află în funcţie este în funcţie până când primeşte ordin de demitere. Deci, teoretic, au încă drept de semnătură", a explicat sursa citată.

Cine va asigura mandatul de interimat?

Iar ca lucrurile să se complice şi mai mult se mai ridică o problemă: cine va asigura interimatul după apariţia modificărilor la Legea statutului Funcţionarilor Publici? Întrebarea este justificată în contextul în care există situaţii în care actuali directori coordonatori nu au fost înainte de numire funcţionari publici, ori în astfel de cazuri nu pot asigura interimatul. Dar mai există o variantă care mai adaugă o nebuloasă în această ecuaţie: ce se întâmplă în cazurile în care actualii coordonatori au fost, totuşi, funcţionari publici, dar foştii directori executivi au contestat demiterile şi au obţinut decizii ale instanţelor prin care se dispune reintegrarea lor pe posturile de conducere. Şi este interesant de adăugat la acest moment faptul că pe rolul instanţelor de judecată sunt, la nivel naţional, mii de contestaţii din partea foştilor directori executivi care au ocupat înainte de PDL-izare funcţiile de conducere. Mai mult, instanţele au decis în majoritatea cazurilor reintegrarea lor pe funcţii, aşa cum este cazul lui Ilie Decă pentru Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Brăila, Marcel Constantin pentru Garda Financiară, Dumitru Văduva pentru Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), pentru a da doar câteva exemple din deconcentratele brăilene.

Oricare vor fi interpretările legate de aceste probleme punctuale, un lucru este clar: chiar dacă atribuţiile viitorilor directori de deconcentrate vor fi aceleaşi, este obligatoriu ca posturile să fie scoase la concurs. Întrebaţi dacă se vor înscrie la astfel de concursuri, actualii directori coordonatori s-au declarat într-o mică măsură nehotărâţi, majoritatea spunând că vor merge la examen.

Povestea schimbării şefilor de deconcentrate a început în primăvara anului trecut odată cu publicarea OG 37/2009 prin care se desfiinţau posturile de directori executivi şi adjuncţii acestora, ocupate de funcţionari publici şi înfiinţarea posturilor de directori coordonatori plus adjuncţi cu statut de personal contractual. La vremea respectivă au câştigat concursul în majoritate candidaţii susţinuţi de PDL şi PSD. Ulterior, social-democraţii au ieşit de la guvernare, context în care toate posturile de coordonatori au fost din nou scoase la concurs, fiind emisă în acest sens o nouă ordonanţă, celebra şi controversata OG 105/2009. Atât primul act normativ, cât şi perechea sa au fost declarate, într-un final, neconstituţionale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro