Fuselajul avionului EgyptAir prăbuşit în Marea Mediterană, descoperit în largul Alexandriei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fuselajul avionului EgyptAir prăbuşit în Marea Mediterană, descoperit în largul Alexandriei

Fuselajul avionului EgyptAir care efectua o cursă Paris-Cairo şi s-a prăbuşit în cursul nopţii de miercuri spre joi a fost descoperit vineri la 290 de kilometri de oraşul Alexandria din regiunea de coastă a Egiptului, în sudul Mării Mediterane, relatează Reuters, citând armata egipteană.

Fuselajul avionului EgyptAir care efectua o cursă Paris-Cairo şi s-a prăbuşit în cursul nopţii de miercuri spre joi a fost descoperit vineri la 290 de kilometri de oraşul Alexandria din regiunea de coastă a Egiptului, în sudul Mării Mediterane, relatează Reuters, citând armata egipteană.

Potrivit unui purtător de cuvânt al armatei egiptene, avioane şi vase ale forţelor egiptene au descoperit bunuri ale pasagerilor.

"Avioane şi vase ale marinei egiptene au găsit lucruri persoane ale pasagerilor şi fragmente din fuselaj la 290 de kilometri nord de Alexandria", a declarat un purtător de cuvânt al armatei egiptene.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro