• un bărbat din Ianca a găsit bunul pierdut de un localnic şi nu s-a îndurat să îl predea la Poliţie • a intrat în anul 2017 cu un dosar penal
Un bărbat din Ianca a luat acasă telefonul pierdut de un localnic, iar apoi a avut de dat explicaţii. Poliţiştii l-au identificat pe suspect după aproape două luni.
Astfel, la data de 05 decembrie 2016, un bărbat de 33 de ani, din Ianca, a sesizat la poliţie că, în ziua de 18 noiembrie, după ce a coborât din autoturismul său, în zona centrală a oraşului, a pierdut telefonul mobil. Valoarea bunului era una destul de mare, adică de aproximativ 1.000 lei, după cum a spus reclamantul. Poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Ianca au desfăşurat activităţi specifice şi, la data de 30 decembrie 2016, l-au identificat pe cel bănuit că şi-a însuşit telefonul. Este vorba despre un bărbat de 48 de ani, tot din Ianca. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor. Telefonul a fost recuperat de către poliţişti şi predat proprietarului.