Prăpăd. Moarte și distrugere. Asta a lăsat în urmă ciclonul Boris. Județul Galați, cel mai greu încercat, se zbate încă să iasă de sub ape. Printre mormanele de gunoaie și noroi, speranța abia dacă mai reușește să răzbească.
Pentru locuitorii din zonele afectate, viitorul este incert, sprijinul guvernamental e o firimitură prin comparație cu nevoile lor. Într-o solidaritate impresionantă, oameni din toată țara se mobilizează. Efortul lor e uriaș, dar, din păcate, rezultatele abia se văd, aceeași birocrație, aceeași lipsă de organizare și coordonare umple din nou sălile căminelor culturale cu produse ce ajung greu la sinistrați.
Știu cum e, am văzut cu ochii mei în 2005. Filmul de acum e tras la indigo. România nu reușește cu niciun chip să-și ridice de pe umeri repetabila povară. Tot ce am văzut și trăit în vara 2005, în multele luni de campanie umanitară, în care zi de zi vă îndemnam să vă deschideți inima, se repetă acum, ca un semn disperat al neputinței. Disperat și frustrant.
Dar nu despre tragedia umană vreau să scriu astăzi, ci despre eșecul unui sistem inert, incapabil să reacționeze eficient în situație de criză. Și nu, nu mă refer la pompieri, la militari sau jandarmi, ca de fiecare dată, ei sunt cei în linia întâi, ei sunt eroii adevărați în toate aceste crize. Sistemul inert este tot aparatul administrativ, local și central, în frunte cu toată gloata de aleși. Au năvălit efectiv în primele zile să-și facă poze, să dea bine la televizor. Și atât. Dincolo de veșnicele certuri despre cine e sau nu îndreptățit să fie acolo, aparițiile lor meteorice nu au niciun rezultat palpabil.
Ce îi lipsește, așadar, clasei noastre politice pentru a reacționa coerent, corect și eficient în momentele dificile? Mă întreb asta de aproape două decenii, iar răspunsul rămâne mereu același: clasei politice românești îi lipsesc oamenii... Că, deh, clasă politică nu e ceva abstract. Clasă politică înseamnă oameni cu identități și responsabilități concrete, oameni care ar trebui să reacționeze și să acționeze în interesul comunității.
Ei, exact acești oameni lipsesc, iar asta se vede mai ales în vremuri de criză politică și socială.
Clasei politice românești îi lipsesc oamenii capabili de empatie și de generozitate. Empatia, acea abilitate de a înțelege și de a rezona cu suferințele altora, generozitatea, acea dorință SINCERĂ de a oferi fără a aștepta ceva în schimb.
Două virtuți în lipsa cărora, politica devine doar un joc al intereselor și al promisiunilor goale. Două virtuți care fac diferența între un politician de conjunctură și un adevărat om de stat.
