* evenimentul are loc sâmbătă, 29 aprilie, ora 16.30, la Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă” * vor fi prezenți câștigătorii desemnați din rândul celor 49 de umoriști din țară și din Republica Moldova, care au trimis peste 200 de lucrări la Brăila
Unii dintre cei mai buni „condeieri în ale umorului” din țară și din Republica Moldova revin la Brăila pentru a lua parte la Gala Laureaților celei de a cincea ediții a Festivalului Concurs „Întâlnirea Umoriștilor”, manifestare organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (C.U.B.) „Ștefan Tropcea”, precizează managerul Casei de Cultură a Municipiului, Emanoil Ciucașu. Evenimentul are loc sâmbătă, 29 aprilie 2023, începând cu ora 16.30, la Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă”, din Piața Poligon (Centrul Istoric al Brăilei).
În cadrul Galei, vor fi prezenți câștigătorii concursului lansat luna trecută, desemnați din rândul celor 49 de umoriști din țară și din Republica Moldova, care au trimis peste 200 de lucrări la cele două secțiuni ale concursului de la Brăila. Pentru secțiunea „Umor pe rime” (poezie umoristică și distihuri absurde) a fost aleasă tema „Fără Inimă”, iar pentru secțiunea „Proză scurtă” (schiţă umoristică și aforisme umoristice) tema aleasă a fost „Cu Inimă”.
„În preambulul manifestării, va avea loc vernisajul expoziției de portrete caricaturizate „Vreme trece, vreme vine...” a artistului plastic Florin Gabriel Călin. Festivalul Concurs „Întâlnirea Umoriștilor” se dorește a fi un eveniment anual, competitiv şi are drept scop cultivarea literaturii umoristice - fabula, poezia epigramatică, schița umoristică, aforismul - în literatura de gen a urbei”, a mai precizat sursa citată.