Întrebat la vremea respectivă dacă ştie ce e aia demisie de onoare, Bădălan a răspuns că el nu a furat în viaţa lui anvelope. A rămas în continuare preşedinte al PDL Brăila, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Asta până în ziua în care Bucureştiul a decis că Bădălan trebuie să facă un pas în spate, de filială urmând să se ocupe premierul Emil Boc şi ministrul Comunicaţiilor Gabriel Sandu.
Aşadar, locul lui Bădălan a fost luat de alţi doi competenţi, atât Boc, cât mai ales Sandu fiind doi strategi de renume mondial.
Nu ştiu ce rol mai are Bădălan acum în cadrul PDL, din moment ce el a rămas comandant doar cu numele. Poate că o face pe secretara, poate că mai dă cu mătura şi are grijă de corespondenţă. El, ditamai generalul, să fie retrogradat în asemenea hal, să fie nevoit să devină propriul său subaltern în ograda lui? Orgoliosul Bădălan să stea drepţi în parohia lui, şi în faţa cui? A lui Gabriel Sandu, cel care este dator brăilenilor, încă din 2004, cu celebra Lege a Brăilei?
Cruntă soartă are generalul Bădălan acum, la bătrâneţe. Şi nu ştiu de ce, dar cred că şirul umilinţelor îndurate de Bădălan nu se va opri aici. Şi zic asta pentru că Boc, aşa mic, pipernicit şi cu faţa aia de ochelarist, simte o plăcere perversă atunci când vine vorba să dea de pământ cu ăştia care se cred mari şi tari, de parcă în buletin ar scrie că-I cheamă Napoleon, nu Eugen, ca să nu zic Bădălan.
