George Brăiloiu va dona Academiei Române manuscrisele lui Cioran | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

George Brăiloiu va dona Academiei Române manuscrisele lui Cioran

"Am considerat că Academia Română, care are menirea de a păstra şi cultiva literatura română, este instituţia care trebuie să aibă grijă de manuscrisele Cioran cumpărate de mine. Este un gest simbol, într-un moment în care avem nevoie de simboluri", a spus Brăiloiu, prezent la sediul Academiei.
Omul de afaceri - care deţine compania KDF Energy, activă pe piaţa certificatelor de emisii de dioxid de carbon - a precizat că a mai fost contactat, pentru a dona manuscrisele, de Ministerul Culturii şi de Biblioteca Centrală Universitară, însă a ales ca beneficiar Academia Română.
"Nu l-am cunoscut pe Cioran, însă am citit opera sa în studenţie", a mai spus Brăiloiu, care a precizat că manuscrisele cumpărate de el au aparţinut familiei filosofului.
Cu acelaşi prilej, şeful Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, Eugen Simion, a spus că gestul lui Brăiloiu este unul excepţional şi că instituţia nu şi-ar fi permis să cumpere manuscrisele. "Vom fotocopia şi vom publica atât aceste manuscrise, cât şi pe cele donate de Aurel şi Eleonora Cioran (fratele lui Cioran şi soţia acestuia - n.r.) Bibliotecii Astra din Sibiu, respectiv 500 de scrisori şi 600 de cărţi care i-au aparţinut tot marelui filosof", a mai spus Simion.
Printre documentele cumpărate de omul de afaceri se numără manuscrisele "Lacrimi şi sfinţi", "Schimbarea la faţă a României" şi "Banalitate şi transfigurare", scrisori, diplome şi acte de identitate ale lui Cioran, pentru care Brăiloiu a plătit 508.000 de euro, din care 408.000 pentru fondul Cioran, iar restul, taxe şi comisioane ale casei care a organizat licitaţia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro