Ghiozdane “No name”, dar cu etichetă de firmă, confiscate la “Tug Center” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ghiozdane “No name”, dar cu etichetă de firmă, confiscate la “Tug Center”

în urma unor controale efectuate în municipiu, oamenii legii au descoperit la o societate 45 de ghiozdane care purtau mărci similare celor protejate • pentru alte 36 de ghiozdane, administratorul firmei nu avea acte de provenienţă • marfa a fost confiscată, iar comerciantul a încasat o amendă de 2.000 lei şi s-a ales cu dosar penal

 

Începe şcoala, astfel că, în această perioadă, comerţul cu ghiozdane este în toi. Numai că, unii comercianţi încearcă să îi păcălească pe oameni şi scot la vânzare bunuri care au etichetă de firmă, însă, de fapt, sunt “no name”. Peste 80 de ghiozdane au fost confiscate de la o societate din centrul comercial “Tug Center”.

În ziua de 28 august, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat şi desfăşurat, pe raza municipiului, o acţiune privind prevenirea comerţului ilicit. În urma verificărilor efectuate, aceştia au identificat 45 de ghiozdane care purtau mărci identice sau similare celor protejate pentru care reprezentantul societăţii nu a putut prezenta documentele justificative în baza cărora este autorizată comercializarea acestora. Totodată, la aceeaşi societate au fost identificate alte 36 de ghiozdane a căror provenienţă nu a putut fi dovedită. “În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare conform Legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. Administratorul societăţii a fost sancţionat cu amendă, în valoare de 2.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar bunurile, în valoare de 1.800 lei, au fost ridicate în vederea confiscării” a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, subinspector Laura Dan.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro