Gigi Becali a refuzat să vadă probele procurorilor din dosarul sechestrării hoților mașinii sale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Gigi Becali a refuzat să vadă probele procurorilor din dosarul sechestrării hoților mașinii sale


Becali a declarat, la ieșirea din Parchetul General, că nu a fost de acord să citească dosarul întocmit de procurori, scriind care sunt motivele pentru care refuză. Astfel, el a citit în fața presei o copie a documentului rămas la anchetatori, în care susținea că nu înțelege să ia act de materialul de urmărire penală întrucât, deși a făcut plângere penală pentru modul în care a fost arestat, nu a primit nici un răspuns, același lucru întâmplându-se și în cazul solicitării de audiere a hoților, după ce a început urmărirea penală pe numele său și de confruntare cu aceștia. În același act europarlamentarul a povestit încă o dată ce s-a întâmplat după ce i-a fost furată mașina.
Finanțatorul Stelei a spus că, dacă va fi trimis în judecată, va citi această hârtie și în Parlamentul European, pentru a vedea toată lumea ce se întâmplă în România. El a menționat că, totuși, procurorii i-au spus că nu va fi neapărat trimis în instanță, deși a văzut care sunt probele împotriva sa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro