Greu se mai prind infractorii! Un tâlhar, un violator şi bătăuşii din Acapulco sunt încă pe stradă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Greu se mai prind infractorii! Un tâlhar, un violator şi bătăuşii din Acapulco sunt încă pe stradă

• ancheta poliţiştilor privind tâlhăria comisă în seara de 6 octombrie, la o alimentara de pe strada Griviţa, este în curs, iar autorul este căutat şi acum • atacatorul a dat buzna în magazin şi a lovit-o pe vânzătoare, o femeie de 58 de ani, apoi a furat 50 de lei şi a fugit • nu este de găsit, după aproape două săptămâni, nici individul care a încercat să violeze o bătrână, la domiciliul de pe strada Plutinei • de asemenea, nu s-a stabilit nici cine sunt autorii măcelului din clubul Acapulco de pe Faleza Dunării

 

Mai mulţi infractori umblă liberi prin oraş, chiar dacă au comis fapte grave şi sunt cu poliţiştii pe urme. De la începutul acestei luni, infracţiunile cu violenţă din municipiu au curs una după alta, iar poliţiştii lucrează la foc continuu pentru a-i prinde pe autori. Este vorba despre un tâlhar violent, un individ decis să violeze o bătrână şi atacatorii cu săbii şi topoare din club Acapulco. Ni s-a comunicat de la Biroul de Presă ca nu s-au identificat autorii acestor fapte, iar cercetările continuă.

Tâlharul care a dat o lovitură la un magazin de pe strada Griviţei, lovind-o pe vânzătoare pentru a-i fura banii, stă, se pare, bine ascuns. Poliţiştii tot îl caută, însă, până acum, nu au stabilit identitatea atacatorului şi nici unde se află acesta ori dacă nu cumva se pregăteşte să mai comită vreo infracţiune. Pe locul al doilea, în lista celor căutaţi, este individul care a încercat să violeze o bătrână, care locuia singură pe strada Plutinei. Au trecut aproape două săptămâni şi nici urmă de suspect acuzat de tentativă la viol. Pe locul al treilea este cazul atacului sângeros din “Acapulco Summer Club” de pe Faleza Dunării, cel mai recent. Nu s-a aflat încă cine sunt atacatorii.

Tâlhăria de pe Griviţa a fost comisă în seara de 6 octombrie, când un individ care avea faţa acoperită cu un fes şi un fular, a intrat în chioşcul cu profil alimentar şi a lovit-o pe vânzătoarea care era singură. Alarma s-a dat seara, după ora 20.00, tâlharul aşteptând cel mai probabil să se întunece ca să poată să îşi ducă planurile până la capăt. Nu a furat mare lucru, doar 50 lei, însă a băgat groaza în femeia lipsită de apărare, pe care a lovit-o cu un baston telescopic. La scurt timp după atacul tâlharului, poliţiştii au venit la faţa locului cu un câine de urmă care i-a condus spre un imobil din zona străzii Gral. Eremia Grigorescu. Victima agresiunii a fost diagnosticată cu plagă frontală dreapta şi plagă occipitală, ambele survenite în urma loviturilor primite de la tâlhar. Din fericire, nu a fost nevoie de internare, femeia putând pleca acasă.

Tentativa de viol s-a produs în noaptea de duminică spre luni (2/3 octombrie), când un bărbat, rămas încă necunoscut, a pătruns peste o femeie de 74 de ani care dormea liniştită. Chiar dacă era în toiul nopţii, după ora 3.00, victima a reuşit să scape, în ultimul moment, de viol. Îi fuseseră smulse hainele de pe ea dar, bătrâna s-a luptat şi a fugit în curte, unde a reuşit să strige după ajutor. Individul decis să îşi satisfacă nevoile sexuale cu femeia a  luat-o la fugă, asta până să ajungă poliţiştii.

Cel mai recent caz fără autori identificaţi este atacul cu săbii şi topoare din club. Sâmbătă seara, 8-10 indivizi au intrat în locul de distracţie situat totuşi într-o zonă centrală din municipiu, după ce au spart uşa, şi au lovit cu armele în stânga şi în dreapta. Au lăsat patru tineri în bălţi de sânge, unul dintre ei fiind mai grav, întrucât a fost tăiat la mâini şi la cap. Şi aici este o listă de infracţiuni, respectiv lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, folosirea de arme albe şi distrugere, iar autorii sunt încă liberi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro