HC Dunărea, blocată la Brăila. Fetele nu pot ajunge la meciul de la Râmnicu Vâlcea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea, blocată la Brăila. Fetele nu pot ajunge la meciul de la Râmnicu Vâlcea

* formaţia brăileană trebuia să joace sâmbătă la HCM Râmnicu Vâlcea * conducerea clubului a anunţat Federaţia şi aşteaptă să afle când va fi reprogramată partida

 

 

Viscolul puternic care s-a abătut asupra oraşului Brăila în această dimineaţă a făcut imposibilă deplasarea echipei HC Dunărea la Râmnicu Vâlcea, acolo unde mâine jucătoarele pregătite de Costică Buceschi şi Cristian Preda urmau să joace cu HCM Râmnicu Vâlcea. O partidă contând pentru etapa a 12-a a Ligii Naţionale feminine de handbal. Handbalistele au venit la ora stabilită la Sala Polivalentă însă au fost informate că toate drumurile naţionale care fac legătura între Brăila şi restul ţării au fost închise din cauza viscolului puternic. Conducerea clubului brăilean a făcut o adresă către Federaţia Română de Handbal în care explică situaţia în care se află echipa şi acum aşteaptă să vadă cum va soluţiona forul de la Bucureşti această problemă.

Pentru că tot au venit la sală handbalistele au vizionat secvenţe din partidele disputate de viitoarea adversară iar în această după-amiază vor face un antrenament.

“Dimineaţă am avut vizionare, după-miază ne antrenăm la ora meciului. Fie că vom juca duminică, luni sau marţi noi va trebui să fim pregătiţi pentru orice variantă”, a declarat antrenorul Costică Buceschi pentru cotidianul Obiectiv Vocea Brăilei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro