Hoţ de buzunare dat pe mâna Poliţiei de un cetăţean cu simţ civic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţ de buzunare dat pe mâna Poliţiei de un cetăţean cu simţ civic

Un hoţ de buzunare a reuşit, ieri, în jurul orei 12.30, să sustragă un portofel din geanta unei femei, suficient de discret încât să nu fie simţit de victimă. Individul a acţionat în staţia "Braicar" situată pe Calea Călăraşilor, lângă liceul "Murgoci". Păgubita a rămas fără portofel chiar înainte de a se urca în autobuz. Ea şi-a continuat drumul, fără să îşi dea seama că a rămas fără bani şi acte. După ce autobuzul a plecat din staţie, hoţul a avut impresia că nimic nu i se mai poate întâmpla şi a părăsit relaxat locul faptei. Spre ghinioul lui, însă, cineva a văzut toată scena. Cetăţeanul în cauză a profitat de faptul că o patrulă a Poliţiei Locale trecea prin zonă şi le-a spus agenţilor ce s-a întâmplat, indicându-l pe suspectul care încă nu se îndepărtase prea mult de staţia de autobuz. Poliţiştii locali au reuşit să-l ajungă din urmă şi să-l legitimeze. Este vorba despre Cristinel-Ionuţ C., 22 de ani, domiciliat în Brăila, pe Str. Milcov. Luat la întrebări, individul a recunoscut că a furat portofelul.
"Învinuitul a fost predat Poliţiei Municipiului, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. La percheziţia corporală a fost găsită asupra sa suma de 15 lei şi un portofel cu mai multe documente aparţinând persoanei păgubite", ne-a informat Traian Jipa, directorul executiv al Poliţiei Locale Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro