Hoţ profesionist, în faţa instanţei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţ profesionist, în faţa instanţei

Un individ de 30 de ani şi-a făcut un obicei din a comite furturi unul după altul. A dat buzna într-un garaj şi în curtea unei locuinţe de unde a luat tot ce i-a picat în mână. Va răspunde penal pentru faptele comise.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Florinel Dorinel Şaim. El este cercetat pentru două infracţiuni de furt calificat şi una de tentativă la furt calificat, fapte pedepsite de Codul Penal.
În rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut faptul că Florinel Şaim a pătruns, în primăvara lui 2014, în garajul unei persoane de pe strada Carpaţi, din municipiul Brăila, de unde a sustras un aparat de sudură artizanal, două cazane din cupru şi o butelie auto tip GPL. În seara de 14 martie 2014, în jurul orei 22.00, prin escaladarea gardului şi forţarea uşii de la intrare, acelaşi tânăr a dat buzna în imobilul altei persoane, cu intenţia clară de a sustrage bunuri. S-a declanşat însă alarma, astfel că hoţul s-a făcut nevăzut fără a mai lua vreun bun.
A treia lovitură a fost dată în noaptea de 1 spre 2 iunie 2014, când a intrat în magazia imobilului unui alt brăilean, după ce a făcut o spărtură în gard şi a escaladat o fereastră. Hoţul a luat un aparat de sudură profesional, un bazin de inox folosit la o instalaţie de sifon, un cablu electric şi mai multe ţevi metalice.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare la Judecătoria Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro