Hoţul de la Biserica Catolică, în spatele gratiilor! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţul de la Biserica Catolică, în spatele gratiilor!

Tânărul, care a dat iama în casa parohială a Bisericii Catolice şi a furat suma de 12.000 lei, a ajuns în spatele gratiilor. Judecătoria Brăila a admis propunerea procurorilor parchetului şi a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, faţă de Cătălin Baciu, după cum se arată pe site-ul instanţei. Decis să facă rost de bani, tânărul, de 30 de ani, a pătruns prin efracţie în casa parohială şi a sustras suma de bani, lei şi valută.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro