Iepuraşul în uniformă de poliţist a ajuns la copiii din căsuţe de tip familial | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Iepuraşul în uniformă de poliţist a ajuns la copiii din căsuţe de tip familial

* în săptămâna dinaintea Paștelui, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au adus zâmbete și bucurie pe chipul copiilor protejați în unităţi ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila

 

 

 

Cadouri de Paşte pentru copiii din sistemul de protecţie. Iepuraşul din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila a adus zâmbete și bucurie pe chipul copiilor protejați în căsuțe de tip familial ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila.

Potrivit datelor transmise de IPJ, simpaticul urecheat a avut și ajutoare. Pentru început, i-a avut alături pe angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, care au aflat din timp ce își doresc să primească copiii. Apoi, au intrat în acțiune polițiștii. „Nici ajutoarele iepurașului nu au rămas fără daruri. Unele de suflet. Zâmbetele de pe chipurile copiilor și bucuria din ochii lor au fost cele mai frumoase daruri pentru aceste sărbători”, au precizat poliţiştii.

Activitatea intitulată generic „Oferim cu drag bucurie copiilor comunității” a mobilizat sufletește și financiar polițiștii brăileni, părinți la rândul lor, care au înțeles că bucuria cea mai aleasă vine din zâmbetul și fericirea unui copil, indiferent care.

În virtutea unei colaborări strânse cu Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a oferit daruri precum jucării, îmbrăcăminte, dar și dulciuri copiilor din căsuțele de tip familial din localitățile Însurăței, Bărăganu și municipiul Brăila, oferind surpriză și speranță în prag de Paște.

Reprezentanţii IPJ Brăila vă urează „Sărbători liniştite”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro