"Procedăm la fel cum am procedat de fiecare dată, nimic deosebit decât că încercăm să ne facem datoria. (...) Trebuie să fim pregătiţi în fiecare moment la atacuri teroriste, dacă discutăm de atacuri teroriste, dar nu cred că trebuie să impacientăm pe nimeni. Să fim vigilenţi trebuie, dar nu cred că este cazul", a spus Igaş, adăugând că nu a fost ridicat nivelul de alertă teroristă.
Preşedintele american Barack Obama a anunţat luni dimineaţă (duminică noapte, ora locală) că Osama ben Laden, liderul reţelei teroriste al-Qaida, a fost ucis într-un atac al SUA în Pakistan.
