Iggy Pop a înregistrat o piesă pentru coloana sonoră a serialului "True Blood" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Iggy Pop a înregistrat o piesă pentru coloana sonoră a serialului "True Blood"

Rockerul Iggy Pop a înregistrat un duet cu Bethany Cosentino, solista grupului Best Coast, care va fi inclus pe coloana sonoră a serialului de televiziune "True Blood".
Piesa se intitulează "Let's Boot and Rally" şi apare pe coloana episodului ce va fi difuzat în Statele Unite pe 8 iulie, informează site-ul revistei New Musical Express.
Potrivit revistei muzicale Pitchfork, cântecul va debuta la posturile de televiziune americane, cu câteva zile înainte de difuzarea episodului, pe 5 iulie.
Anul trecut, Nick Cave şi Neko Case au înregistrat şi ei un duet pentru sezonul precedent din "True Blood", cei doi muzicieni interpretând o versiune a piesei "She's Not There" a grupului The Zombies.
Serialul "True Blood" înregistrează cote de audienţă impresionante, fiind urmărit în fiecare săptămână de 5 milioane de telespectatori în Statele Unite ale Americii.
"True Blood" este creat şi produs de Alan Ball, realizatorul serialului HBO "Sub Pământ SRL" şi câştigător al premiului Emmy.
Graţie unui om de ştiinţă japonez care a inventat sângele sintetic, vampirii s-au transformat, peste noapte, din monştri în cetăţeni obişnuiţi. Seria o prezinta pe Sookie Stackhouse (Anna Paquin), o chelneriţă cu capacităţi telepatice care află că este pe jumătate zână şi se simte în siguranţă în preajma vampirilor. Ea priveşte cu bunăvoinţă şi integrarea vampirilor - mai ales când vine vorba de Bill Compton (Stephen Moyer) şi Eric Northman (Alexander Skarsgård), doi vampiri seducători.
Episoadele din cel de-al cincilea sezon al serialului "True Blood" au fost filmate în prima parte a acestui an şi sunt difuzate în această perioadă pe micile ecrane nord-american.
Iggy Pop, pe numele său adevărat James Newell Osterberg, a avut un succes răsunător pe scena muzicii rock, numeroşi artişti, precum Sex Pistols şi Nirvana, declarându-se influenţaţi de stilul său inconfundabil. Considerat un inovator al punk rockului, fapt pentru care a fost numit "The Godfather of punk" sau "The rock Iguana", Iggy Pop este recunoscut pentru prestaţiile live cu adevărat spectaculoase, debordând de energie.
Iggy Pop a fost primul cântăreţ care a plonjat de pe scenă, sărind pe spectatorii din public (stage-dive), cu ocazia unui concert pe care l-a susţinut în Detroit, SUA - s-a şi rănit destul de grav de câteva ori cu ocazia unor astfel de salturi ulterioare. Rockerul obişnuia să le pipăie pe femeile din public, să se tăvălească pe scenă pe cioburi de sticlă, să se dezbrace în public şi să vomite pe scenă.
Iggy şi-a început cariera ca toboşar în diferite trupe de liceu, The Iguanas - prima dintre ele - fiind şi cea al cărei nume l-a inspirat în alegerea pseudonimului de scenă. în perioada anilor '60 - '70, Iggy Pop a fost membru de bază al trupei de punk-garage rock The Stooges, însă popularitatea sa a crescut odată cu cariera sa solo, hituri precum "Lust for Life", "I'm Bored", "Real Wild Child", "Candy", "Tonight" şi "The Passenger" fiind deosebit de bine primite de public.
Trupa The Stooges, cunoscută şi sub numele de Iggy and The Stooges, formată în jurul solistului vocal Iggy Pop, a devenit faimoasă la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970, fiind considerată formaţia care a redefinit şi influenţat considerabil stilurile punk, alternative şi heavy. Trupa s-a destrămat în 1974, dar s-a reunit în 2003. Chitaristul Ron Asheton, unul dintre membrii fondatori ai grupului, în vârstă de 60 de ani, a decedat în SUA, în luna ianuarie 2009. Locul acestuia a fost preluat de James Williams, iar trupa Iggy and The Stooges a susţinut un turneu mondial în 2010.
Trupa Iggy and The Stooges a susţinut un concert şi în România, în august 2011, la Festivalul Peninsula.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro