Incendii de Paște, de la lumânări sau candele aprinse și lăsate nesupravegheate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Incendii de Paște, de la lumânări sau candele aprinse și lăsate nesupravegheate

• trei astfel de incidente au fost consemnate în municipiul Brăila, duminică și luni • pe timpul sărbătorilor pascale, pompierii brăileni au fost solicitați să intervină la zeci de situații de urgență

 

Pompierii brăileni nu prea au avut vreme de relaxare în perioada sărbătorilor pascale. De vineri, 18 aprilie, până marți, 22 aprilie, ora 7.00, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Dunărea” Brăila au fost solicitate să intervină la 71 situații de urgență, dintre care trei incendii la locuințe, un incendiu la un adăpost de animale, cinci incendii de vegetație uscată și stuf, un incendiu de gunoi de grajd la Silistraru, scoaterea unui câine dintr-o fântână dezafectată la Urleasca, două deblocări uși apartamente în municipiul Brăila, o asigurare zonă aterizare/decolare elicopter SMURD, o asigurare zonă accident rutier și 56 intervenții ale echipajelor SMURD.

Duminică, în prima zi de Paști, la ora 15.40, Detaşamentul 1 de Pompieri Brăila a intervenit cu trei autospeciale de stingere (ASAS) și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu care afecta o locuință de pe strada Hipodrom din municipiu. Au ars un corp de bucătărie și un cuptor cu microunde. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată, așezată pe materiale inflamabile. Tot duminică, la ora 17.55, Detaşamentul 1 și 2 de pompieri Brăila, Punct de Lucru Măxineni, au intervenit cu trei ASAS pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la un adăpost pentru animale pe raza localității Olăneasca, comuna Salcia Tudor. Au ars 50 de baloți paie și un adăpost de animale cu o suprafață de circa 400 metri pătrați. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Luni, 21 aprilie, la ora 10.55, Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o ASAS, o ambulanță SMURD și o autospecială de intervenție și stingere de la înălțime pentru limitarea și lichidarea unui incendiu dintr-un apartament de bloc de pe strada 13 Septembrie 1848 din municipiu. Au ars bunurile din bucătărie și s-au degradat bunurile din holul apartamentului. În aceeași zi, la ora 18.40, Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu două ASAS, o ambulanță SMURD și o autospecială de intervenție și stingere de la înălțime pentru limitarea și lichidarea unui incendiu dintr-un apartament de bloc pe strada Mircea Vodă. A ars un congelator și au fost deteriorate din cauza fumului, mobilierul și pereții locuinței. Cauza probabilă care a dus la producerea celor două incendii a fost lumânări/candele aprinse lăsate nesupravegheate, așezate pe materiale inflamabile.

În perioada menționată, echipajele inspectoratului au intervenit pentru limitarea și lichidarea a cinci incendii de vegetație uscată și stuf. Două dintre acestea s-au manifestat în zona localității Comăneasca, iar câte unul la Brateșu Vechi, Siliștea și Albina. În total, a ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 45 hectare.

Echipajele de pe ambulanțele SMURD au intervenit în sprijinul a 56 persoane din municipiul Brăila și localități din județ, pentru acordarea primului ajutor medical prespitalicesc și transportul la Unitatea de Primiri Urgențe Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro