Incursiuni in subconstientul orasului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Incursiuni in subconstientul orasului

Se spune ca "un oras care nu-si cunoaste trecutul, este ca un copil care nu-si stie parintii". Noua, brailenilor, ne-a fost dat sa cunoastem, fara voie, trecutul rastalmacit de veneticii de la Rasarit si sa-i uitam aproape cu desavirsire pe aceia care au adus urbei bogatia si faima pe care, probabil, nu le va mai dobindi niciodata. Se cuvine, deci, sa lasam izvoarele sa vorbeasca, iar noi, cei adesea mintiti si inselati, sa ne intoarcem privirile catre trecut, sa-i cunoastem mai bine pe cei care au facut, cu adevarat, cinste Brailei. In fiecare joi, in aceasta pagina, cotidianul "Obiectiv" va scoate la lumina, din subconstienul colectiv al urbei, cite o personalitate. O mare personalitate din arta, cultura sau politica. Astazi, ing. Gh. T. Marinescu, fondatorul revistei "Analele Brailei" si animator al miscarii culturale brailene din perioada interbelica.

Nascut la Baneasa, Ilfov, la 13 iunie 1895, Gheorghe T. Marinescu a fost fiul lui Toma Marinescu, picher la CFR Braila. A urmat cursurile Scolii de Baieti nr. 3 si ale Lic. "N. Balcescu" (1906 - 1914). Marinescu a absolvit Scoala Politehnica din Bucuresti (fosta Scoala de Poduri) in anul 1922, pe care a intrerupt-o pe timpul razboiului, luind parte la ofensiva de la Marasesti. Inginer electromecanic, Marinescu a indeplinit functia de director al Serviciului Tehnic in cadrul Primariei Braila (1922 - 1924), apoi pe cea de sef de sectie la atelierele CFR Grivita Bucuresti (1925 - 1926). A activat ca expert tehnic in cadrul mai multor societati particulare (inclusiv "Creditul Industrial"), fiind apoi angajat la societatea petrolifera "Astra Romana" (sef serviciu) si la Instalatia de export Constanta. Ing. Gh. T. Marinescu a avut de suferit de pe urma prigoanei comuniste, fiind arestat si incarcerat la Gherla (de unde a fost eliberat in 1964). Trei ani mai tirziu s-a pensionat. Marinescu a murit pe 17 iunie 1986, in Bucuresti, aproape uitat de braileni. Cu un an inainte, arhivarul brailean Stanca Bounegru reusise sa-l viziteze si sa salveze, astfel, o parte din pretioasele documente care i-au apartinut.
Numele lui Gh. T. Marinescu este indubitabil legat de viata culturala braileana interbelica. Presedinte al Cercului Studentesc Brailean, Marinescu initiaza o adevarata miscare regionalist-culturala, amplificata in jurul Bibliotecii "Petre Armencea" (desfiintata abuziv de comunisti). Este fondatorul si sufletul revistei "Analele Brailei" (1929 - 1940), publicatie de prestigiu la care au colaborat N. Iorga, G. Calinescu, R. Rosetti, N. Filitti, Vasile Bancila, R. Perianu, Radu Portocala, Paul Demetriad, I. M. Gane s. a. Revista a fost tiparita cu prilejul sarbatoririi Centenarului eliberarii Brailei de sub turci (1929). Impreuna cu minicipalitatea, inginerul indragostit de istorie a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a organiza cum se cuvine evenimentul. La implinirea a 600 de ani de atestare documentara a urbei (1968) , Gh. T. Marinescu inca se mai straduia sa reinfiinteze "Analele" si-si exprima regretul ca organizatorii manifestarilor de atunci omisesera voit mari personalitati brailene. Nu a abandonat niciodata ideea reaparitiei, dupa iesirea sa din temnita, numai ca, la fel cum s-a intimplat cu multi alti intelectuali de prestigiu, a fost ignorat si marginalizat. In perioada interbelica, a organizat numeroase conferinte cu participarea unor mari personalitati si a publicat, in 1929, "Documente privitoare la Braila" - vol. I (cu o prefata de N. Iorga) si "Braila veche. Stampe, planuri, harti" - album comemorativ (ultimul tiparit in doar 500 de exemplare).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro