Industria cărnii de pui, lovită în aripă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Industria cărnii de pui, lovită în aripă

Aproximativ 14% dintre români nu mai cumpără sau nu mai consumă carne de pui din comerţ, după declanşarea scandalului legat de carnea de pui alterată descoperită în mai multe magazine, reiese dintr-un studiu IRES dat publicităţii joi.
O treime dintre participanţii la studiu care au auzit de acest scandal recunosc că şi-au schimbat comportamentul de consum în privinţa cărnii de pui, spun realizatorii cercetării.
Schimbarea se traduce, în cazul celor mai mulţi dintre respondenţi, în primul rând prin refuzul de a mai cumpăra sau de a mai consuma carne de pui din comerţ (43%) şi sporirea atenţiei la cumpărături (26%), se mai precizează într-un comunicat remis Mediafax de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).
Asta ar înseamna, raportat la totalul respondenţilor, că aproximativ 14% dintre români nu mai cumpără sau nu mai consumă carne de pui din comerţ, după declanşarea scandalului cărnii alterate.
Potrivit sursei citate, studiul a evaluat deopotrivă percepţia românilor despre evenimentele legate de carnea de pui alterată, dar şi comportamentele de consum alimentar şi gradul de informare cu privire la siguranţa alimentară.
Astfel, arată realizatorii studiului, românii sunt informaţi şi interesaţi cu privire la evenimentele legate de siguranţa alimentară şi se declară atenţi la etichetarea produselor pe care le consumă.

Nu se ştie producătorul

Cercetarea arată că aproape nouă din zece respondenţi (87 la sută) au auzit despre evenimentele legate de carnea de pui alterată, însă doar nouă procente cunosc numele producătorului cărnii, respectiv Avicola Călăraşi, iar 13 la sută spun că este un producător din Călăraşi. Dintre cei intervievaţi, 67 la sută nu cunosc producătorul.
Din totalul celor care au auzit de Avicola Călăraşi, peste 40 la sută au consumat produse ale acestui producător, iar gradul de încredere în acestea este mai degrabă scăzut, cel mai probabil recentele evenimente fiind cele care stau la baza acestor rezultate, arată IRES.
Totodată, 53 la sută dintre respondenţii care au auzit de Avicola Călăraşi spun că au puţină şi foarte puţină încredere în produsele din carne de pui ale acestui producător, iar 28 la sută au încredere multă şi foarte multă.
În acelaşi context, peste jumătate dintre cei intervievaţi (57 la sută) consideră că autorităţile statului au acţionat suficient de rapid pentru confiscarea cărnii de pui alterate, iar o treime însă nu împărtăşesc această opinie şi cred că nu s-a acţionat rapid.
Peste o treime dintre consumatori spun că îşi cresc sau îşi sacrifică singuri păsările, în timp ce 60 la sută o cumpără de la diferiţi furnizori. Astfel, unul din trei respondenţi îşi procură carnea de pui din supermarket sau hypermarket, iar unul din cinci români o cumpără din magazine specializate. Pentru cinci la sută dintre respondenţi, procurarea cărnii de pui se face "la întâmplare", conform studiului IRES.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro