Insurateiul ar putea scoate bani din gunoaie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Insurateiul ar putea scoate bani din gunoaie

Primaria Insuratei a lansat saptamina trecuta un ambitios proiect de colectare selectiva si valorificare a deseurilor care, daca va fi implementat cu succes, va alinia orasul brailean printre localitatile civilizate ale Uniunii Europene. Valoarea totala a proiectului se ridica la 779.600 euro, din care 88% reprezinta contributia financiara a UE, prin programul Phare, restul de 12% intrind in sarcina Consiliului Local Insuratei. Concret, din acesti bani urmeaza sa se construiasca o statie de sortare a deseurilor colectate de pe raza orasului si a satelor componente si de compostare a resturilor menajere. De asemenea, se vor achizitiona 80 de europubele, 2 autogunoiere - una pentru deseurile reciclabile si una pentru deseurile menajere - un incarcator frontal si un cintar bascula. Durata de implementare prevazuta in contractul de finantare este 18 luni, mai exact de la 1 martie 2008 pina la 31 august 2009. Pina acum, s-a ajuns la faza organizarii licitatiei pentru achizitionarea utilajelor.
Anul viitor, in august, cind ar trebui ca sistemul sa devina functional, vor fi create 13 locuri de munca, necesare pentru exploatarea investitiei. Primaria si-a propus ca in primul an de functionare, statia de compactare sa produca 174 tone de compost din resturi menajere, care sa fie vindut ca ingrasamint natural. In al zecelea an, cantitatea ar trebui sa ajunga la 419 t, iar peste inca zece ani, la 500 t. Per total, in primul an ar trebui colectate 833,87 t de deseuri, din Insuratei si satele componente, din care 175 t de deseuri reciclabile - PET-uri, hirtie, sticla - care ar urma sa fie sortate si vindute unor agenti economici.
Pe hirtie, totul arata excelent, insa in practica s-ar putea sa nu iasa cum si-au propus initiatorii. "E un proiect curajos, greu de realizat, daca nu se implica toata populatia", a declarat la lansarea oficiala de ieri, primarul din Insuratei, Ionel Gheorghe. Acesta le-a marturisit celor prezenti - reprezentanti ai Consiliului Judetean, ai Agentiei de Dezvoltare Regionala Sud-Est, ai Agentiei pentru Protectia Mediului Braila si ai citorva localitati invecinate - ca ii este teama ca nu cumva investitia sa se faca degeaba. "Oamenii au o atitudine de neinteles, cind e vorba de depozitarea gunoaielor. De multe ori, tomberoanele de linga blocurile din localitate sint goale, iar gunoaiele sint aruncate pe linga ele, pe o raza de zece metri. Nu mai vorbim de sticlele de plastic imprastiate pe cimp... Daca locuitorii vor intelege ca sistemul de colectare pe care incercam sa-l punem pe picioare va mentine orasul curat si va aduce bani la bugetul local, ne vom atinge tinta. Daca oamenii nu coopereaza, ne agitam degeaba. Proiectul prevede si actiuni de informare si constientizare a populatiei, iar daca acestea nu vor fi suficiente vom stabili si amenzi, in Consiliul Local, poate asa vom gasi mai multa intelegere", a declarat primarul Gheorghe.
La ora actuala, proiecte similare se implementeaza si la Faurei si Ianca. In municipiul Braila inca nu exista nici un program concret dedicat colectarii selective a deseurilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro