A intrat cu maşina în copac | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A intrat cu maşina în copac

Un şofer vrâncean s-a oprit cu maşina în două trunchiuri de copac, aflate pe marginea drumului, în afara localităţii Muchea. Soţia bărbatului, care se afla în maşină, a suferit leziuni grave şi a ajuns la spital. Se pare că şoferul a adormit la volan.
Evenimentul rutier a avut loc în ziua de 5 august, la ora 15.55, în timp ce Nelu M. (38 de ani), din oraşul Panciu, judeţul Vrancea, conducea autoturismul "Dacia Solenza", proprietate personală, pe DN 23. "Pe fondul oboselii, şoferul a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens, iar apoi a ieşit în decor, lovind două cioturi de copac, situate pe marginea drumului", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. După producerea acestui eveniment, Crina M. (29 de ani), pasageră în autoturism, a suferit leziuni grave la braţul drept, fiind transportată şi internată la spital, pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Un alt accident cu victime a avut loc ieri dimineaţă, un şofer brăilean fiind orbit de soarele care îi bătea din faţă şi intrând într-o maşină oprită. La ora 9.30, un localnic din Făurei a sesizat prin numărul de urgenţă 112 faptul că, în afara localităţii, a avut loc un accident. Echipa deplasată la faţa locului a stabilit că Ştefan Ş. (38 de ani), din comuna Surdila Găiseanca, conducea autoturismul "Dacia", însă, din cauza soarelui puternic nu a observat un "Opel", staţionat pe sensul său de mers. La volanul maşinii lovite din spate se afla Alexandru S. (23 de ani), din oraşul Făurei. După impact, două persoane din Dacie, Daniela Ş. (38 de ani), soţia şoferului, şi Ioana B. (58 de ani), au fost rănite şi au fost transportate cu ambulanţa la spital, ambele rămânând internate. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro