Iohannis către români: «Vom clădi acel loc în care ne vom bucura să trăim» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Iohannis către români: «Vom clădi acel loc în care ne vom bucura să trăim»

Preşedintele ales Klaus Iohannis a sărbătorit Ziua Naţională la Alba Iulia. În discursul ţinut cu acest prilej, el a declarat că 1 Decembrie este o zi specială pentru naţiunea română, fiind nu doar Ziua Naţională, "nu doar celebrarea unui moment istoric", ci "ziua simbolică" în care se cuvine să se reflecteze, an de an, asupra idealului de unitate naţională.
"În 1918, Marea Unire a avut o expresie teritorială şi instituţională. A însemnat desăvârşirea statului naţional, ca act de voinţă al naţiunii române. La 96 de ani după acel moment, putem vorbi din nou despre unitate naţională, dar cu alte semnificaţii. Suntem astăzi o naţiune de cetăţeni, care a arătat în faţa întregii lumi că preţuieşte valorile democraţiei, că are curaj şi că îşi doreşte o schimbare", a afirmat Iohannis, citat de Mediafax.
El a mai spus că în calitate de preşedinte al României îşi propune redescoperirea, împreună, a ideii de unitate naţională, menţionând că acest lucru înseamnă asumarea unor obiective naţionale, acţiunea comună în atingerea lor şi refacerea încrederii. "Ca Preşedinte al României, îmi propun să redescoperim împreună ideea de unitate naţională. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă asumarea unor obiective naţionale, înseamnă acţiunea comună în atingerea lor şi înseamnă refacerea încrederii. Ziua de azi este cel mai bun prilej pentru a vedea care sunt marile noastre restanţe", a declarat Iohannis.

Planuri de viitor

Preşedintele ales a precizat că, în perspectiva aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, România trebuie să aibă obiective naţionale, legate de locul ei în Europa şi în lume, de propria sa dezvoltare, de reducerea decalajelor între regiuni, de conectare la Europa prin infrastructură, precum şi obiective naţionale legate de educaţie, de reformarea instituţiilor publice care servesc cetăţenii.
De altfel, într-un mesaj adresat anterior tuturor românilor cu prilejul Zilei Naţionale, Klaus Iohannis arată că ei au avut "forţa şi priceperea să dovedească prin vot că România are o mare şansă", iar acesta nu e doar un capitol din istoria recentă, ci "o dovadă grăitoare despre cum o naţiune îşi regăseşte fiii".
Preşedintele ales a adăugat că acesta nu este doar un capitol din istoria noastră recentă, "ci este o dovadă grăitoare despre cum o naţiune îşi regăseşte fiii, moment prin care trec, la un moment dat, toate naţiunile mari".

Premierul nu mai face distincţie între români

Românii au motive să fie încrezători, dar este nevoie de stabilitate şi lideri politici responsabili care să evite greşelile trecutului şi cearta, afirmă premierul Victor Ponta într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, adăugând că toţi sunt români "indiferent de etnie sau credinţă".
Alături de preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu, premierul a asistat la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Constituţiei din Capitală. Peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI şi SPP au participat la paradă. Momentul de defilare aeriană a fost anulat, din cauza vremii nefavorabile. Faţă de anii trecuţi, parada militară organizată de Ziua Naţională s-a desfăşurat anul acesta în Piaţa Constituţiei, după ce Arcul de Triumf a intrat într-un proces de reabilitare şi reparaţii.

Parada trenului regal

Familia regală a efectuat, ca în fiecare an cu ocazia Zilei Naţionale a României, un drum simbolic cu trenul regal, pentru a aduce un omagiu suveranilor României Mari, Regele Ferdinand şi Regina Maria ai României.
În garnitura regală s-au aflat principesa Margareta şi soţul său, principele Radu, dar şi principele Nicolae şi principesa Maria.
Trenul regal a plecat luni dimineaţă din Gara Regală de la Sinaia, unde aproximativ 200 de persoane au participat la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Naţionale. Conform programului, trenul a oprit în gara de la Ploieşti, apoi la Buzău, Râmnicu Sărat şi Focşani, ajungând aseară în Gara Băneasa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro