Ionuţ Rada consideră că echipa din Ghencea poate juca finala Ligii Europa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ionuţ Rada consideră că echipa din Ghencea poate juca finala Ligii Europa


Fundaşul Stelei, Ionuţ Rada, a declarat, marţi, că gruparea din Ghencea îşi poate îmbunătăţi performanţa realizată în sezonul 2005-2006 al Cupei UEFA, actuala Liga Europa, atunci când roş-albaştrii au jucat în semifinalele competiţiei.
"Sper să facem un campionat mult mai bun faţă de ediţia precedentă. Este bine că Steaua a prins calificarea în Liga Europa, chiar dacă toţi cei de la echipă şi-ar fi dorit o clasare mult mai bună. Putem depăşi semifinalele Ligii Europa dacă vom continua cu seriozitatea şi munca. Important este să fim uniţi şi să dăm dovadă de caracter", a spus Ionuţ Rada, care încă nu ştie dacă va face parte din lotul care va aborda ediţia 2009-2010 a Ligii I: "După perioada de pregătire fizică voi vedea dacă voi rămâne la Steaua sau nu".

Fundaşul grupării din Ghencea a vorbit şi despre Ujpest, adversara Stelei din turul 2 preliminar al Ligii Europa: "Ujpest este o necunoscută pentru noi, dar trebuie tratată cu atenţie. Se poate ca la meciul cu Ujpest să apară vreo surpriză, dar nu vreau să se întâmple aşa ceva şi în cazul nostru".

Rada a comentat şi perioada în care a fost împrumutat la CS Otopeni, dar şi despre obiectivul său la Steaua: "Mi-a prins bine timpul petrecut la Otopeni, pentru că am jucat multe meciuri consecutiv, iar asta mi-a dat încredere. De când m-am apucat de fotbal mi-am dorit mereu să fiu titular, e o ambiţie de-a mea, pentru că nu suport să stau pe bancă, sau mai bine spus nu mă mulţumesc cu statutul de rezervă de lux".

Fundaşul stânga al Stelei, Petre Marin, a declarat la rândul său tragerea la sorţi pentru turul 2 preliminar al Ligii Europa: "Nu cunosc prea multe despe Ujpest, dar cred că este un adversar accesibil pentru Steaua. Noi ne dorim să trecem de aceste tururi preliminare, să intrăm în grupele Ligii Europa, iar dacă vom ajunge în primăvara europeană cu atât mai bine. Acum urmează perioada de acumulare fizică, despre care se poate spune că nu convine foarte mult niciunui fotbalist".

Când a fost întrebat ce ar trebui schimbat la Steaua pentru a nu se mai repeta clasarea slabă din campionatul trecut, Petre Marin a răspuns: "Începem un nou sezon în care trebuie să facem mult mai multe, să muncim mult mai mult faţă de campionatul care a trecut".

Petre Marin s-a referit şi la Cristiano Bergodi, noul antrenor al Stelei: "Ne dorim să-l întâlnim cât mai repede pe Bergodi, am auzit despre el că este un antrenor foarte bun, foarte apropiat de jucători, dar care în acelaşi timp cere şi mult de la aceştia".

Cel mai vârstnic jucător al Stelei a precizat că nu crede că gruparea din Ghencea a ajuns să fie ocolită de fotbaliştii români: "Nu cred că jucătorilor le e frică să mai vină la Steaua, nu ar avea de ce. Steaua rămâne Steaua, o echipă cu performanţe şi blazon". De asemenea, Petre Marin a comentat şi anunţul lui Gigi Becali, care a declarat că Lucian Sânmărtean ar putea deveni jucătorul Stelei: "Sânmărtean este un jucător bun, care ar veni la echipă".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro