* născută în anul 1900, Irina, fiica generalului de divizie Mihail Constantziu, a obținut Livret de Marinar eliberat de Căpitănia Portului Brăila, în anul 1930 * în același an, ocupa funcția de ofițer pe cargobotul "Oituz", apoi pe pasagerul "Dacia" * pe 15 august 1938, de Ziua Marinei, Regele Carol II i-a conferit "Medalia Maritimă", Clasa a III-a Navigant "pentru dragostea cu care a îmbrățișat marea" * presa străină o numea "Frumoasa Irina din România, cel mai gingaș marinar din lume" * odată cu instaurarea regimului comunist, Irina Constantziu a suferit privațiunile la care au fost supuși toți cei socotiți a avea "origini nesănătoase" * fostul ofițer de marină și-a câștigat existența ca femeie de serviciu și a murit în sărăcie și uitare
În urmă cu mai bine de 90 de ani, la 18 februarie 1930, Irina, fiică de general, intra într-o lume a bărbaților și obținea Livretul de Marinar nr. 270, eliberat de Căpitănia Portului Brăila devenind prima femeie ofițer din Marina Comercială Română, decorată de Regele Carol II și admirată de marinarii din toate porturile lumii.
Fiica generalului Mihail Constantziu, comandantul Diviziei 2 Cavalerie Iași, apare în registrele personalului navigant al Căpităniei Portului Brăila înmatriculată mai întâi pe nava "Oituz", apoi ca ofițer asistent pe pasagerul "Dacia" și, din nou, ca ofițer asistent pe "Oituz", în perioada 1 octombrie 1930 - 1 aprilie 1930. Din iunie 1932 și până în ianuarie 1936 a fost îmbarcată ca ofițer asistent pe cargoul "Inginer N. Vlassopol". Pe 15 august 1938, de Ziua Marinei Române, Irina Constantziu - Vlassopol a fost decorată de către Regele Carol II cu "Medalia Maritimă", Clasa a III-a Navigant, "pentru dragostea cu care a îmbrățișat marea, secondând pe comandantul vaporului «Ing. N. Vlassopol»".
"Cel mai gingaș marinar din lume"
Fiica generalului de Divizie Mihail Constantziu a văzut lumina zilei la Iași, la 19 iunie 1900. Generalul Constantziu se afla atunci la comanda Diviziei 2 Cavalerie. Potrivit Andreei Atanasiu-Croitoru, care s-a ocupat de biografia Irinei, aceasta a urmat cursurile primare și liceale în mai multe orașe ale țării, acolo unde tatăl său era transferat în interes de serviciu. Studiile ei s-au axat pe însușirea noțiunilor de contabilitate, administrarea bunurilor și finanțe. După terminarea școlii, a lucrat la o întreprindere forestieră și apoi la sucursala Băncii Marmorosch Blank et Co. din Cernăuți, unde și-a definitivat experiența în contabilitate (care i-a fost utilă mai târziu, ca ofițer III de marină). La 18 februarie 1930, Irinei Constantziu i s-a eliberat Livretul de Marinar cu nr. 270 de către Căpitănia Portului Brăila, devenind, astfel, prima femeie ofiţer din Marina Comercială Română. În același an, s-a căsătorit cu Spiridon Vlassopol, retras din Marina Militară, pe care îl va încuraja să închirieze de la Serviciul Maritim Român (SMR) cargoul "Oituz", de 5.400 tone, construit la Rostok, în 1905. "Comandantul Spiridon Vlassopol a fost pe deplin conștient de faptul că reușita companiei sale depindea de buna pregătire a echipajului și a angajat de la SMR trei ofițeri capabili, posesori de brevete internaționale, care au asigurat funcțiile de secund, ofițer II și pe cea de șef mecanic, iar postul de ofițer III a fost încredințat soției sale", precizează sursa citată.
În registrele personalului navigant al Căpităniei Portului Brăila, Irina apare înmatriculată mai întâi pe nava "Oituz", apoi ca ofițer asistent pe pasagerul "Dacia" și, din nou, ofițer asistent pe "Oituz", în perioada 1 octombrie 1930 - 1 aprilie 1930. Din luna iunie 1932 și până în ianuarie 1936, Irina Constantziu-Vlassopol a fost îmbarcată ca ofițer asistent pe cargoul "Inginer N. Vlassopol" acesta fiind, de fapt, noul nume al navei "Oituz" rebotezată în memoria tatălui lui Spiridon Vlassopol. Navigând împreună cu soțul său, Irina și-a îmbogățit continuu cunoștințele de navigație, astronomie și conducere a navei, deși îndatoririle sale erau specifice funcției, și anume: aprovizionarea cu hrană, evidența cheltuielilor și a conturilor cu agențiile din țară și străinătate și navlosirile.
În toate porturile, nava românească și Irina stârneau curiozitatea și simpatia presei și a marinarilor de toate națiile: "El Debat" (1935) - "Singura femeie din țara sa care s-a dedicat vieții grele și periculoase de navigator"; "Razon" (iulie 1935) - "Azi dimineață a acostat în portul nostru cargobotul român "Inginer N. Vlassopol". Este primul vapor de această naționalitate care vizitează un port argentinian de mai mult de 10 ani. Soția comandantului Vlassopol a îmbrățișat cariera de marinar și îl secondează"; "Argus" (septembrie 1935) - "O navă atât de bine întreținută și atât de bine condusă de tânărul căpitan și de tânăra sa soție"; "Aftenbladet" (1935) - "Întâlnim un fenomen, ofițerul secund fără uniformă de marinar și șapcă este doamna Irina Vlassopol"; "Berlingske Tidende" (1935) - "Ofițer secund la bordul vaporului "Inginer N. Vlassopol" este o frumoasă tânără doamnă... zveltă și plină de feminitate. Ea are mâini frumoase cu unghii lăcuite și buze roșii. Nu este tunsă scurt, ci își poartă părul negru strâns într-un coc grațios. Este îmbrăcată într-un costum care, aici, s-ar purta la promenadă, pe faleză: jachetă și pantofiori de lac, sweater alb cu o ancoră brodată chiar pe locul unde marinarii își fac tatuajul. Ea pare că joacă un mic rol, dar aflăm curând că aceasta este chiar o realitate... este ofițer secund!"; "Extrabladet" (1935) - "Frumoasa Irina din România... cel mai gingaș marinar din lume, ofițer secund la bordul navei soțului său". Sunt numai câteva din aprecierile apărute în presa vremii, referitoare la distinsa Irina Constantziu-Vlassopol - prima femeie ofițer de marină.
Decorată de Carol II, persecutată de comuniști
În anul 1936, soții Vlassopol divorțează. Irina Constantziu se debarcă motivând probleme de sănătate, iar Spiridon Vlassopol pleacă cu cargourile companiei sale de navigație în străinătate, unde le înregistrează sub pavilion panamez. Referitor la acest moment, Irina Constantziu-Vlassopol semna la 24 aprilie 1977, pentru conformitate, un document aflat astăzi la Muzeul Marinei Române, în care un ofițer maritim identificat doar cu litera B., povestea următoarele:
"Cam prin 1932, căpitanul Vlassopol, din Marina Militară, a cumpărat un cargobot mare, care putea să încarce 6.000 tone cereale și i-a pus numele "Inginer Vlassopol", numele tatălui său și, astfel, a întemeiat o societate de navigație maritimă, în care era director, armator și comandant de vas. SMR (Serviciul Maritim Român - n.a.) i-a dat secund pe ofițerul de bord Gheorghe Rădulescu-Corăbierul, ofițer al doilea de bord pe Lateș Petre și șef mecanic pe Marin Constantin. Serviciul de cel de-al treilea ofițer de bord îl făcea soția sa, Doamna Vlassopol, fiica unui general din București care și el îl ajutase cu bani la cumpărarea bastimentului. Doamna figura la bord ca elev ofițer și, după trei ani de îmbarcare, a dat examen și a obținut brevetul de al treilea ofițer de bord. Ea era mai pricepută în conducerea vasului și în navlosiri. În orice port ea găsea marfa și a câștigat așa de bine, că soțul s-a achitat de toate datoriile și a mai cumpărat un vapor, tot așa de mare, pe care l-a numit "Moldova". Drept mulțumire pentru soția sa, pentru acest progres, a divorțat și a plecat cu amândouă vasele în străinătate și le-a trecut sub pavilion panamez".
Ce-ar mai fi de adăugat la asemenea mărturisire?...
Meritele Irinei Constantziu-Vlassopol au fost recunoscute prin Înalt Decret nr. 3.117 din 4 septembrie 1937, când i s-a conferit "Medalia Maritimă", Clasa a III-a Navigant. Medalia și brevetul i-au fost înmânate personal de Regele Carol al II-lea cu prilejul Zilei Marinei, în august 1938, la Constanța.
"Acesta a fost, de altfel, ultimul moment strălucitor din viața Irinei. După cel de-Al Doilea Război Mondial, odată cu instaurarea regimului comunist, Irina Constantziu a suferit privațiunile la care au fost supuși toți cei socotiți a avea "origini nesănătoase". Și-a câștigat o vreme existența ca femeie de serviciu la un bloc în București (!) și a murit la sfârșitul anilor ’70, în sărăcie și uitare", preciza, în anul 2012, Andreea Atanasiu-Croitoru, în lucrarea "Femei pioniere în navigația maritimă românească".
