Jandarmeria Brăila, zeci de infracțiuni constatate și amenzi de aproape 30.000 lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Jandarmeria Brăila, zeci de infracțiuni constatate și amenzi de aproape 30.000 lei

• în februarie, jandarmii brăileni au aplicat 74 sancțiuni contravenționale în valoare de 28.100 lei • jandarmii au fost solicitați și pentru intervenții în cazul sesizărilor cetățenilor ce vizau câini agresivi, deranjarea ordinii publice și port de arme albe

 

Jandarmi în acțiune, pentru a-i liniști pe scandalagii și infractori! În februarie au fost peste 20 de infracțiuni constatate și s-au dat amenzi de aproape 30.000 lei. ”În luna februarie, jandarmii au aplicat 74 sancțiuni contravenționale în valoare de 28.100 lei. Din totalul celor 74 sancțiuni contravenționale, 14 au fost avertismente și 60 de amenzi contravenționale. Sancțiunile au fost aplicate conform prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice; Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun; Legii 176/2024 a pescuitului şi a protecţiei resursei acvatice vii; O.U.G. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență și conform O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi. Au fost constatate 22 infracțiuni mixte cu 22 autori”, au precizat jandarmii brăileni.

Potrivit datelor transmise de reprezentanții IJJ Brăila, infracțiunile au fost sancționate conform Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri; conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe; conducerea unui vehicul fără permis de conducere; lovirea sau alte violenţe; tâlhăria şi pirateria; furtul. 

 

Acțiuni stradale și în școli

În februarie, jandarmii au participat la 30 acțiuni stradale independent și în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Brăila. ”Acțiunile au vizat prevenirea faptelor antisociale, a consumului de substanțe interzise și a băuturilor alcoolice, dar și prevenirea victimizării minorilor, a criminalității stradale, violenței școlare, violenței în sport, delicvenței juvenile și violența în familie”, au explicat jandarmii.

Reprezentanții instituției au mai arătat că activitățile de prevenire desfășurate au fost apreciate de către cei aproximativ 11.200 de participanți vizați si au avut ca scop informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la factorii de risc și de protecție în apariția unor situații de încălcare a legii, cât și prevenirea unor manifestări antisociale sau a unor comportamente ale persoanelor, de natură a le transforma în autori, respectiv în victime ale unor fapte antisociale. ”Prin activitățile de prevenire desfășurate s-a urmărit și promovarea imaginii instituției atât în cadrul campaniilor de informare / conștientizare cât și prin materialele specifice de comunicare publică. Au fost înmânate 8.850 de flyere și pliante. Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, cu implicarea directă a Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale, a desfășurat 8 activități preventiv – informative pe parcursul lunii precedente. Jandarmii brăileni au fost în vizită la 4 unități de învățământ, au discutat cu un numar de 532 de elevi și cadre didactice”, se mai arată în comunicatul IJJ Brăila .

În aceeași perioadă, mai spun jandarmii, au fost legimitate 1.898 de persoane, din care 804 persoane prin intermediul aplicației eDAC. Au fost înregistrate 21 de intervenții la solicitări prin numărul unic de urgență 112 solicitările, din care 13 apeluri la care a fost solicitat sprijinul echipajelor de jandarmi din partea I.P.J. Brăila și 8 apeluri cu solicitarea directă a jandarmilor. Acestea au vizat intervenții în cazul sesizărilor cetățenilor pentru câini agresivi, deranjarea ordinii publice și arme albe.

Jandarmii reamintesc cetățenilor faptul că pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau prin apelarea numărul unic de urgență 112.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro