Jandarmii brăileni sprijină "Let's do it România" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Jandarmii brăileni sprijină "Let's do it România"

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, oamenii legii s-au alăturat campaniei amintite pentru al treilea an consecutiv în încercarea de a fi alături de comunitate şi de a-şi aduce contribuţia la protejarea naturii. La acţiunea de sâmbătă au participat 35 de jandarmi, instituţia amintită asigurând şi măsurile de ordine publică în Staţiunea Lacu Sărat, pe toată durata activităţilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro