Jandarmul bun samaritean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Jandarmul bun samaritean

* ieri, subofițerul Dumitrașcu Daniel, cel care în week-end i-a stricat planurile unui hoț, a mers la un bancomat, în cartierul Viziru I și când s-a apropiat de ATM a observat o sumă de bani neridicată * jandarmul a așteptat puțin timp, însă nu a venit nimeni după bani, astfel că suma de 2.000 lei a fost predată la Poliția Brăila * în ambele misiuni, jandarmul în cauză se afla în timpul liber

 

Banii uitați în bancomat, recuperați de un jandarm. După ce în week-end, subofițerul Dumitrașcu Daniel, aflat în timpul liber, a prins un individ la scurt timp după ce acesta din urmă sustrăsese geanta unei femei, acum acesta a mai făcut o faptă bună. Jandarmul era tot în timpul liber și a găsit o sumă de bani neridicată într-un bancomat din cartier Viziru. A predat banii la Poliție.

Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila, plutonierul major Dumitrașcu Daniel "recidivează" în fapte bune. “La data de 24 august, în jurul orei 09:00, acesta a mers la un bancomat, în cartierul Viziru I din municipiu. Mare i-a fost mirarea atunci când s-a apropiat de ATM și a observat o sumă de bani neridicată de persoana care a folosit aparatul înaintea sa, alături de o chitanță. S-a uitat în jurul său, însă nici urmă de cetățeanul respectiv. După ce a mai zăbovit prin zonă, în speranța că persoana care a uitat banii în bancomat se va întoarce, plutonier major Dumitrașcu Daniel s-a prezentat la sediul Poliției Brăila, unde a predat cei 2.000 lei și chitanța aferentă. Subofițerul se afla tot în timpul liber”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei Brăila.

Așadar, dacă cineva se regăsește în relatarea de mai sus, jandarmii îi transmit rugămintea să meargă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, pentru a intra în posesia sumei respective.

 

Jandarmul i-a stricat planurile unui hoț

După cum v-am informat, sâmbătă, în jurul prânzului, în apropierea bisericii “Sfântul Ioan” din municipiul Brăila o femeie a început să strige după ajutor. Doar ce-i fusese smulsă geanta din mână. Individul a luat-o la fugă printre trecători, în încercarea de a se face nevăzut.

În același timp, o mașină a oprit rapid pe dreapta, șoferul a coborât în viteză și a luat urma individului ce-și însușise bunul. Acesta a reușit să îl prindă pe hoț și să îl imobilizeze, după care a cerut ajutorul organelor abilitate.

Bărbatul ce a împiedicat furtul era plt.maj. Dumitrașcu Daniel, din cadrul Jandarmeriei Brăila, care se afla în timpul liber și nu a ezitat să sară în ajutor atunci când femeia a strigat că i s-a furat poșeta.

Potrivit jandarmilor, autorul furtului a fost atunci preluat de un echipaj de poliție pentru luarea măsurilor legale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro