Judecător care urma să-l judece pe Voiculescu, acuzat de corupţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Judecător care urma să-l judece pe Voiculescu, acuzat de corupţie

 

Acuzaţii-şoc la adresa unui judecător care trebuia să judece ieri dosarul de corupţie al lui Dan Voiculescu. Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, un grefier de la aceeaşi instanţă şi alte patru persoane sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie, a anunţat, ieri, Direcţia Naţională Anticorupţie.
Potrivit DNA, în această cauză există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, judecătorul Stan Mustaţă şi celelalte cinci persoane, între care un grefier de la Curtea de Apel Bucureşti, au constituit sau aderat la un grupul infracţional în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale.
Cei şase sunt suspectaţi de luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare sau folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.

Judecătorul, săltat de la instanţă

DNA a precizat că în cazul judecătorului Stan Mustaţă, care a fost ridicat marţi dimineaţă de procurori, fiind suspect în cauză, au fost aplicate prevederile articolului 265 alineatul 2 din Codul de procedură penală, care prevede că "suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei".
Judecătorul Stan Mustaţă a fost dus la DNA pentru ca procurorii anticorupţie să îi aducă la cunoştinţă că are calitatea de suspect în această cauză.
Totodată, procurorii anticorupţie au cerut Secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a lui Stan Mustaţă, se mai arată în comunicatul citat.
Judecătorul Stan Mustaţă este suspectat că ar fi pretins bani, dar şi bunuri, în mai multe dosare penale pe care le avea în soluţionare, atât cauze simple, cât şi complexe, între care ar fi şi dosarul în care sunt judecaţi Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane, pentru fapte de corupţie privind modul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Un alt dosar în care se suspectează că Stan Mustaţă ar fi pretins bani este cel în care Mihai Stoica a formulat o contestaţie în anulare în cazul condamnării primite în dosarul transferurilor de jucători. Magistratul Stan Mustaţă, care judeca cererea lui Mihai Stoica, a declarat contestaţia în anulare ca fiind admisibilă în principiu şi a amânat judecarea cauzei pentru 23 mai.
Judecătorul Stan Mustaţă este cel care în urmă cu mai mulţi ani a dispus arestarea lui Ovidiu Tender şi care i-a eliberat pe Dan Stroe, fost director general adjunct şi, respectiv, fost director de achiziţii în cadrul ANAF, precum şi pe Octavian Grecu, zis "Butoane", în dosarul în care sunt cercetaţi alături de Sorin Blejnar şi omul de afaceri Radu Nemeş, pentru fapte de evaziune fiscală cu produse petroliere.

A vrut să se abţină

Judecătorul Stan Mustaţă trebuia să judece, marţi, împreună cu un alt magistrat, apelurile formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind modul de privatizare a ICA.
La termenul din 8 aprilie, judecătorul Stan Mustaţă a formulat o cerere de abţinere. Judecătorul arăta că, în urma unor materiale de presă "neadevărate", în care se relatează presupuse interese ale sale în acest dosar, formulează cererea de abţinere, pentru eliminarea oricăror dubii sau suspiciuni. Cererea a fost respinsă, astfel că Stan Mustaţă a continuat să judece acest dosar.
În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanţa a constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Arestare încuviinţată de CSM

Ieri, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a magistratului Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, la solicitarea DNA.
"În şedinţa din data de 29.04.2014, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a magistratului Stan Mustaţă, judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti ", se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Probele DNA

La ieşirea din sediul DNA, judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a spus că probele anchetatorilor nu sunt concludente şi nici suficiente pentru formularea unor acuzaţii.
Judecătorul a admis însă că la dosar există înregistrări ambientale, făcute de anchetatori, cu tehnică montată în biroul unui prieten de-al său, "Boraci Ioan", care deţine o fermă.
Întrebat ce fel de discuţii a purtat cu acest prieten, Stan Mustaţă a spus că nu au vorbit vreodată despre chestiuni precum intervenţii în dosare sau primirea unor bani ori bunuri.
Întrebat dacă de-a lungul carierei sale i s-au oferit sau a primit vreodată bunuri, judecătorul Mustaţă a spus că a refuzat întotdeauna tot ce i s-a oferit, dând ca exemplu o oferă făcută de "o persoană interesată", care a vrut să îi dea un telefon mobil.
Întrebat dacă ştie cum a fost deschis acest dosar, Stan Mustaţă a spus că nu are astfel de informaţii. Judecătorul a menţionat că nu are prieteni în rândul avocaţilor, motiv pentru care la DNA a fost reprezentat de un avocat din oficiu.
Stan Mustaţă a precizat că a fost emoţionat pe tot parcursul audierilor, dar că, în opinia sa, nu are cum să existe vreo legătură între cazul său şi cel al judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, în dosarul cărora există o interceptare în care este pomenit numele său.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro