În această seară, de la ora 19,30, Esplanada Dunării va răsuna de cântec şi voie bună. 28 de concurenţi din Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova şi România vor participa la cea de a lX-a ediţie a Festivalului internaţional de folclor "Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării", care se desfăşoară în perioada 21-23 iulie. Juriul festivalului este format din Elise Stan - preşedinte şi membrii Doina Isfanoni, Daniela Gibescu, Niţă Frăţilă, Iosif Zifceac, Oana Petrică şi Petrică Gogu. Concurenţii, cât şi interpreţii invitaţi în recital vor fi acompaniaţi, ca de obicei, de orchestra "Lăutarii", avându-l ca dirijor pe maestrul Nicolae Botgros. Astă-seară, după evoluţia primilor concurenţi, brăilenii care îndrăgesc muzica populară în dulcele grai moldovenesc se pot bucura de prezenţa interpreţilor Laura Lavric şi Ion Paladi din Republica Moldova, care vor susţine un recital cu cele mai îndrăgite melodii din repertoriul lor.