AVAS avea in plan, prin formularea de obiectiuni, sa traga la raspundere persoanele care se fac vinovate de falimentarea combinatului chimic "Dunacor", culmea, in contextul in care chiar actionarul majoritar de la acea vreme, adica statul roman, hotarise declansarea procedurilor de lichidare voluntara. Concret, autoritatea solicitase completarea raportului cu date privind cauzele care au dus la declararea insolventei "Dunacor", precum si imprejurarile care au dus la aparitia insolventei debitorului, cu mentionarea persoanelor carora le-ar putea fi imputabila.
Creditorii bugetari si-au recuperat integral creantele
Revenind la situatia de fapt din prezent, asa cum au explicat reprezentantii lichidatorului "Sierra Quadrant", nu au mai ramas active ale fostului combinat nevindute. Pretentiile formulate initial de catre creditori s-au cifrat la 20,055 milioane lei noi, dar in urma solutionarii litigiilor pe aceasta tema s-a ajuns in final la creante certe in valoare de 8,154 milioane lei noi plus 3,2 milioane USD. Indestularea creditorilor s-a produs in doua etape: in prima faza, pretentiile creditorilor bugetari au fost acoperite 100%, adica 3,703 milioane lei si s-au mai compensat 10% din pretentiile creditorilor chirografari, adica inca 327.00 USD si 815.000 lei. In faza a doua, acestia din urma au mai fost compensati cu inca 4,45% din total creante, adica inca 278.898 lei. In total, creditorii chirografari s-au indestulat in procent de circa 15 puncte, asta pe linga stingerea tuturor datoriilor la buget, situatie fericita in contextul in care, de obicei, intr-o lichidare abia se acopera pina la 15-20% din creantele bugetare, or, in cazul "Dunacor", creditorii bugetari au fost in totalitate achitati, iar cei chirografari pina la 15%.
In cei 10 ani de la inchiderea combinatului, societatea a trecut prin doua faze distincte de lichidare (administrativa si judiciara), si prin mina a 3 lichidatori. Metoda aplicata a fost aceea a parcelarii intregii platforme si scoaterea la vinzare bucata cu bucata, inclusiv activele aferente, ca punct de interes faza vinzarii celebrei comori a "Dunacor" - filierele de aur si platina - fiind un moment de referinta.
Ca fenomen, din punct de vedere social, mii de salariati au intrat in rindul somerilor, o parte reusind reintegrarea pe piata muncii prin recalificare in domenii cerute de ofertantii de locuri de munca. La acest moment, lichidarea este ca si incheiata, creditorii bugetari fiind indestulati pina la ultimul leu raportat la pretentiile certificate de instanta, singurii care nu si-au recuperat integral banii fiind creditorii chirografari.
Povestea a 10 ani de lichidare
SC "Dunacor" a intrat in lichidare administrativa, in aprilie 1997, prin decizia actionarului majoritar, AVAS (fost APAPS, fost FPS). In luna mai a anului '97 un prim val de disponibilizari a inundat piata de munca, circa 1.800 de salariati de la SC "Dunacor" SA fiind concediati in prima etapa a programului de restructurare. A doua etapa a avut loc in iunie 1997, cind au fost trimisi in somaj restul salariatilor, circa 800. Primul lichidator care s-a implicat in procedurile specifice a fost "United Process Equipement" din SUA, societate care nu a facut mai nimic in cei 4 ani cit a fost prezenta pe platforma. Abia in ianuarie 2000, cind fostul FPS a desemnat, prin licitatie, drept lichidator administrativ, firma "Euro Consulting Romania" SRL Miercurea Ciuc, lucrurile s-au pus efectiv in miscare. Practic, din aprilie 2000, timp de un an, "Euro Consulting" a vindut circa 85% din activele "Dunacor", obtinind circa 70 miliarde lei vechi, bani cu care s-au achitat aproape toate datoriile unitatii brailene catre stat. Activitatea "Euro Consulting" s-a incheiat pe platforma, in momentul in care, la cererea unor creditori, Tribunalul Braila a hotarit ca "Dunacor" sa intre in lichidare judiciara numind in acest sens firma "Sierra Quadrant" Bacau ca lichidator judiciar. Decizia a stirnit ulterior intre cei doi lichidatori o veritabila lupta in instanta, cazul ajungind pina la Curtea Suprema de Justitie, miza fiind una deosebit de atractiva: vinzarea comorii din Dunacor (filierele din aur si platina). Batalia a fost cistigata de firma bacauana, care a continuat si finalizat procedura de lichidare, asumindu-si si obligatia de a face o ecologizare a platformei chimice.