Luceafărul s-a clasat pe locul al cincilea la Cupa "Gheorghe Hagi" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Luceafărul s-a clasat pe locul al cincilea la Cupa "Gheorghe Hagi"

Sabin Stângaciu a deschis scorul pentru Luceafărul, a urmat un hat trick al lui Florinel Coman şi o dublă a lui Marius Gavrilă.
În cel de-a doilea meci Luceafărul a învins-o cu 1-0 pe Steaua, graţie reuşitei lui Ian Paul Alexandru şi avea deja asigurate biletele pentru faza sferturilor de finală.
Brăilenii au remizat, 3-3 şi cu Aripile Bacău, Florinel Coman 2 şi Valentin Radu au înscris pentru gruparea de la Dunăre şi au câştigat grupa.
În sferturi Luceafărul a pierdut însă la limită, 1-2, în faţa echipei Kinder Sîngeorgiu de Mureş şi a încheiat competiţia pe locul al cincilea.
"Ne-au învins emoţiile. Am primit două goluri în primele cinci minute, noi am avut un final de repriză mai bun, am redus din diferenţă prin Alin Udrea, dar în repriza a doua nu ne-am regăsit pe teren, astfel că nu am reuşit să întoarcem rezultatul şi am fost eliminaţi. Se vede lipsa competiţiilor la acest nivel de vârstă, însă consider că şi locul al cincilea pe ţară, la un astfel de turneu valoros, este un rezultat bun pentru noi", a declarat Laurenţiu Calu, preşedintele clubului Luceafărul.
Locul întâi la Cupa Hagi, competiţie inclusă în calendarul FRF i-a revenit clubului ACU Arad, formaţie care a câştigat cu 2-0 în finala mare disputată în compania echipei LPS Banatul Timişoara.
Pe locul al treilea s-a clasat Steaua Bucureşti, formaţie care a învins-o la scor, 5-0, în finala mică, pe Kinder Sîngeorgiu de Mureş.
La această competiţie Luceafărul a deplasat următorul lot de jucători: Mihăiţă Băisan, Ionuţ Gurău, Vali Radu, Marius Moroianu, Dan Panait, Teo Vişan, Marius Gavrilă, Alin Udrea, Sabin Stângaciu, Florinel Coman, Nicuşor Andrei, Dragoş Andone, Marius Boga, Ioan Paul Alexandru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro