Maşină răsturnată pe Şoseaua de Centură | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Maşină răsturnată pe Şoseaua de Centură

În timp ce se afla în trafic pe Şoseaua de Centură, un şofer constănţean s-a răsturnat cu maşina. El conducea o "Dacia Logan" şi ar fi încercat să evite impactul cu o maşină de pe contrasens. În afara localităţii Baldovineşti, şoferul a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat, însă a scăpat cu răni uşoare.
Evenimentul rutier s-a produs luni după-amiaza, la ora 15.40, în timp ce Marius M. (29 de ani), din comuna Tuzla, judeţul Constanţa, conducea autoturismul, pe DE 87. "Şoferul a încercat să evite impactul cu un autoturism care venea din sens opus, nu a apreciat corespunzător distanţa faţă de acesta şi a ieşit în afara părţii carosabile, răsturnându-se", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În urma evenimentului, constănţeanul a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a rămas sub supraveghere medicală. El a fost diagnosticat cu luxaţie de umăr stâng şi fisură la mâna stângă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. După efectuarea cercetării la faţa locului, rutieriştii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală.
Oricum, în ziua de 27 aprilie, şoferii au fost urmăriţi de radare, iar vitezomanii au rămas fără permis. Lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele de circulaţie din municipiu şi judeţ, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor grave. Într-o singură zi, poliţiştii au constatat 115 contravenţii, pentru care au dat amenzi în valoare totală de 29.202 lei. Poliţiştii au ridicat în vederea suspendării 12 permise de conducere şi retras un certificat de înmatriculare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro