Magazin spart la Olăneasca. Hoţii au fugit cu bunuri de 20.000 lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Magazin spart la Olăneasca. Hoţii au fugit cu bunuri de 20.000 lei

• spargerea ar fi avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică • poliţiştii îi caută pe autori

 

Prejudiciu însemnat pentru patronii unei societăţi comerciale din satul brăilean Olăneasca, comuna Salcia Tudor. Duminică dimineaţa, aceştia au găsit uşa de intrare în magazin forţată, dar şi foarte multă marfă lipsă. Păgubiţii au pus mâna pe telefon şi au anunţat imediat poliţia, apelul la 112 fiind înregistrat în jurul orei 6.30. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în magazin şi au sustras mai multe bunuri, produse alimentare şi nealimentare. “În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi se continuă cercetările în vederea identificării autorilor”, ne-a declarat subinsp. de poliţie Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Valoarea bunurilor furate se ridică la 20.000 lei, adică vreo 200 milioane lei vechi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro