Mai multe competenţe pentru jandarmi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mai multe competenţe pentru jandarmi

Jandarmii sunt cu ochii pe defrişările ilegale! Aceştia au primit competenţe noi, ca urmare a modificării şi completării Codului Silvic prin Legea nr.133/2015. Dacă până acum oamenii în uniforme bleumarin puteau doar sancţiona contravenţional hoţii de lemne, de acum înainte aceştia pot organiza acţiuni ample pe domeniul silvic. Jandarmii brăileni vor constata infracţiuni şi controla circulaţia materialelor lemnoase.
„Indiferent de provenienţa lor, materialele lemnoase se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora. Materialele lemnoase găsite în circulaţie fără documentele specifice de transport, cu documente specifice de transport a căror valabilitate a expirat sau care nu au înscrisă provenienţa legală se confiscă şi se valorifică potrivit legii", a precizat plt. maj. Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila.
Noile competenţe nu se opresc aici. Începând de vineri, 24 iulie, jandarmii îi vor lua la întrebări pe cei care vânează ilegal, ulterior amendându-i sau întocmindu-le actele premergătoare urmăririi penale, în funcţie de gravitatea faptei. Aceasta este urmarea modificării şi completării legii vânătorii şi a protecţei fondului cinegetic. „Jandarmii brăileni vor coopera, în executarea atribuţiilor prevăzute de lege, cu lucrătorii silvici şi cu personalul cu atribuţii în domeniul cinegetic, iar în perioada următoare vor intensifica acţiunile de prevenire şi combatere a încălcărilor legale la regimul silvic şi cinegetic. Intenţionăm să avem o colaborare foarte bună cu toate instituţiile implicate", a adăugat plt. maj. Sorin Neftode.
Ultimele competenţe primite de jandarmi au fost în urmă cu cinci ani, tot în domeniul silvic, ca urmare a modificării şi completării Legii nr. 171/2010. Atribuţiile jandarmilor erau însă restrânse, adică nu puteau desfăşura acţiuni proprii pentru a-i depista pe indivizii certaţi cu legea, aspect care s-a schimbat în prezent.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro